...

Ma indrept incet spre ziua de ieri. Sadesc sperante intr-un suflet gol. Mangai un trup fara sentimente. Trezeste-ma cand toate astea vor lua sfarsit te rog. Nu mai vreau sa vad chipuri fara forme, imagini distorsionate. Vreau ca totul sa fie bine si cred ca m-am saturat de situatia asta. Trezeste-ma si intoarce-te te rog cand vei hotara tu ca e cazul. Fa ca toata suferinta sa dispara, in tine sta puterea asta. Te rog inceteaza sa ma mai chinui, inceteaza sa te mai joci, nu mai esti un copil…realizeaza. Te implor…opreste-te…imi faci rau. Opreste-te te rog! Da, a fost minunat. A fost si dureros. Dar in afara de mine ...nimeni nu intelege si nu va intelege lucrul asta. Oare nu m-am straduit din toate puterile sa-mi gasesc un "el" in viata? Oare n-am incercat sa-l evit si, neputand, m-am intors tot la amintirea lui? Dar intr-un final am inteles ca nu ma mai puteam insela pe mine insami, ca sunt o femeie vie, ca trebuie sa traiesc si sa am parte de dragoste. Pana si amintirile si gandurile trezeau in mine un sentiment de dezgust. Infatisarea oamenilor, vorbele lor, fericirea lor, propriile lor amintiri, toate nu-mi aduceau decat chinuri. Simteam nevoia de viata si de iubire. Simteam ca doar dragostea ma poate scapa de durere. In umilinta mea aveam nevoie sa ma ridic la inaltimea de unde-umilita de el-sa pot umili si eu la randul meu. Imi amintesc ca ma alinta…dar alintari dinastea, aceleasi, le-a daruit si altor femei, si o sa le mai daruiasca. M-am privit in oglinda, si uitandu-ma la imaginea mea de sus pana jos, am simtit o clipa pe corp saruturile lui. Am tresarit si m-am cutremurat toata. Am dus mana la buze si am sarutat-o. Cel mai ingrozitor este ca nu poti smulge trecutul din radacina. Nu poti sa-l smulgi pur si simplu, dar poti sa-i ingropi amintirea. Si eu imi doresc s-o ingrop… A crezut ca ma cunoaste, dar ma cunostea tot atat de putin ca si oricare alt om de pe lume. Nu ma cunosc nici eu insami… Ce a cautat la mine? Nu atat dragoste, cat satisfactia orgoliului lui. Da! Era triumful orgoliului si barbatiei lui. Poate a fost si dragoste, dar mai degraba mandria victoriei. Acum totul a trecut. Nu mai are cu ce se mandri. Mi-a luat tot ce a putut si acum nu mai are nevoie de mine. Dragostea mea era din ce in ce mai patimasa, pe cand interesul lui pentru mine s-a stins treptat. Pentru mine el a fost totul. Eu i-am cerut sa mi se dea mai mult, iar el cauta cat mai repede sa fuga de mine. La inceput, mergeam unul spre altul; dar apoi dimpotriva, ne-am indepartat, fiecare pe alt drum. Asta nu s-a putut schimba. Daca as fi putut fi si altceva pentru el decat "amanta"care il adora? Dar n-am putut si n-am vrut sa fiu nimic altceva. Dorinta mea ii starnise dezgust, dorinta mea de apropiere a adus sfarsitul. Si nici nu putea fi altfel. Caile vietii noastre s-au despartit, si de schimbat nu ne-am putut schimba , nici unul, nici altul. Poate doar am crezut ca-l iubesc…poate m-am induiosat de iubirea pe care am crezut ca i-o port. Dar am trait si fara el. Poate il voi putea schimba pe alta dragoste, cat timp acea dragoste ma va multumi. Am incercat sa caut raspunsuri la intrebarile mele, dar raspunsurile nu mi le pot da eu, nici mintea mea. Raspunsurile mi le va da insasi viata. Te iubesc oricum.Nu intelegi. Stiu.E mult mai bine...