:(

Eu,nu am fost niciodata o luptatoare… Întotdeauna mi-am dorit iubirea, iubirea aceea cu „I” pe care cu totii o cautam,constient sau inconstient. Toata viata mea e rezumatul unei goane dupa iubire. Sunt oameni, asa ca mine, nu multi, ce-i drept, care traiesc haotic fiecare clipa storcand-o pana la ultima picatura de semnificatii posibile… Uneori ma intreb care e sensul vietii…fara a face filozofie. Poate iubirea…dar atunci cand suferi nespus din iubire…unde sa mai gasesti sensul? În care directie sa o apuci? Cine ne arata care e drumul bun? Si ce inseamna drumul bun? Cum stim daca "el" e sensul pe care il cautam? Ce facem atunci cand simtim ca totul se naruie in jur si cand descoperim cu tristete nemarginita ca sensul în care am crezut cu ardoare e de fapt un nonsens sau e un înteles mult prea greu de descifrat… Ce facem? Luptam… dar…eu nu sunt o luptatoare… De ce trebuie sa ma transform în ceva ce nu am fost niciodata? Pentru ca pur si simplu asta e menirea oamenilor? Sa lupte, sa caute mereu raspunsuri la întrebarile retorice ale vietii…. Si ce ne asteapta la capatul milioanelor de întrebari la care mereu cautam raspunsuri? Un alt raspuns mai limpede decat toate la un loc? Sau doar o alta întrebare…retorica? Ce e iubirea? La ce bun suferinta si asteptarea cand obosesti pe drum de atata cautare si sfarsesti în dezamagire? Si cum ziceam.Good-Night.