I don’t know when it started, i don’t know when it will end….but it feels OK!

Simt nevoia sa transform in cuvinte ceea ce pana acum cateva zile nu puteam…si pentru prima data nu imi iese nici o tenta de ironie sau sarcasm….poate pentru ca nu trebuie sa fiu ironica cand…defapt sunt fericita ! Nu stiu cat timp voi ramane asa…Nu stiu cand a inceput totul si nu stiu nici cand se va termina…fericirea ne scapa printre degete de cele mai multe ori…si e ciudat ca imi reprim starea asta de ceva vreme. Evit cat pot sa ma identific cu masele de personaje care sunt atat de usor de multumit, cu fetele care se lasa vrajite gratuit sau care se agata de declaratii in spatele carora nu exista nici un fel de trairi. Nu sunt nici vrajita, nici nu mi s-au facut serenade la balcon si nici nu am facut colectie de trandafiri rosii…si nici nu consider toate astea ca fiind criteriile unei relatii. Cat de fericita te poti simti cand auzi ca esti iubita insa nu simti nimic in spatele acestor cuvinte? Si mai ales cat de fericita te poti simti cand vezi in fata ta un buchet de trandafiri sau cand citesti un mesaj siropos si ieftin…. Ar insemna sa te desconsideri foarte mult, sa te multumesti cu putin…..sigur, veti spune “cum, sa auzi ca cineva te iubeste este putin?!” da, este! oricine poate articula 2 cuvinte, si o poate face cu toata “sinceritatea” unui actor de Oscar al carui scop este doar sa te tina langa el pentru ca fie esti o partida convenabila, fie esti buna la pat, etc….asta n-are nici o legatura cu sentimentul in sine de a iubi pe cineva. Un tip care vine cu trandafirul in dinti, cu poezia de iubire invatata de acasa si eventual o lacrima timida in coltul ochiului este considerat de majoritatea fetelor “dulce, romantic si sensibil”…. hmmm, nimeni nu isi da seama ca astea sunt caracteristici feminine? profund feminine… noi trebuie (conform legilor nescrise ale naturii) sa fim cele sensibile, romantice….bla bla bla, evident lucrurile au evoluat de la Romeo si Julieta si am pretentii de la reprezentantele sexului frumos. Nu as vrea sa vad nici o diva asteptandu-l pe Romeo la balcon sau luandu-si viata doar pentru ca nu stie sa faca diferenta dintre un om viu si…unul care nu mai este viu. Asta n-am inteles niciodata defapt, oare Julieta s-o fi gandit sa ii verifice pulsul inainte sa se sinucida? Sau asta a fost prima ei optiune….hmmm…se pare ca nu ma pot dezobisnui de tenta sarcastica, dar sa revenim…. Ma uit la fetele din jurul meu, cat de usor pare sa le faci fericite…cu un buchet de flori, un sarut dulce si un BMW ai rezolvat problema…daca ii mai reciti si din Eminescu e a ta for ever! Mie mi-a luat 1 luna sa ajung sa simt ce simt acum…. 1 luna pana la a face afirmatia ca realmente sunt fericita. Timp in care fazele dezvoltarii acestui sentiment au fost multiple, de la confuzie totala, la intrebari din ce in ce mai restranse ca numar, la ganduri si actiuni paradoxale….muuulllte multe etape! E ciudat ca dupa 1 luna, inca mai am fluturasi in stomac cand sunt cu el…..e atat de dragutz si de inocent sentimentul ...ca pur si simplu nu ma deranjeaza, desi se traduce prin agitatie si nervozitate subtil mascata de mine, in masura in care pot. Nu vreau sa devin poetica…. Sunt inca foarte rationala si asa am de gand sa raman, am piciorusele inca bine infipte in pamant chiar daca privirea imi aluneca uneori spre nori… Nu credeam ca poti sa spui atat de multe cu atat de putine cuvinte, imi era dificil sa percep sentimentele oamenilor dincolo de o ilustrare verbala a lor…. Insa sa te simti iubita cand cineva te strange in brate, sa te simti alintata cand iti mangaie parul si protejata cand ai nevoie de asta, par lucruri mult mai valoroase decat poeziile eminesciene. In cazul asta, vorbele nu ar face decat sa rupa o vraja reciproca dintre doi oameni…(ai inteleees?) Dincolo de metodele traditionale de a iubii, lipsite de demnitate si respect, uneori lipsite si de orice urma de inteligenta, exista si un mod demn de a fi a cuiva, de a simti ca esti libera si totusi apartii cuiva. Exista mult mai mult dincolo de cuvinte ieftine si cadouri simbolice……si e minunat sa nu ai nevoie de astfel de lucruri in ideea de a arata ce simti. Nu imi vine sa cred ca am ajuns sa scriu despre asta, insa nu o fac din lipsa de subiecte, o fac pentru ca simt sa spun si altora ceea ce eu tocmai am descoperit…nu credeam sa existe atata profunzime intr-un singur om, intr-o singura privire sau intr-o singura strangere de mana. Eram foarte aproape sa renunt la toate incercarile de a gasi un tip diferit , uimitor de spontan si seducator de inteligent…eram pe punctul sa cred ca am pretentii prea mari, ca nu exista un “all inclusive guy” pe planeta asta sau ca probabil daca ma voi indragosti vreodata o voi face de un individ care isi are resedinta in galaxia alaturata….Ironia sortii este ca atunci cand te opresti din cautat, there he is right in front of you, calling you “baby”… De un lucru sunt sigura! Sunt sigura ca nu imi pare rau ca nu m-am grabit sa simt fluturasii astia in stomac pana acum, nu imi pare rau ca am asteptat sa fiu deliriously happy si nu imi pare rau ca nu m-am multumit niciodata cu putin…And yes, i want the Prince, the Horse and the fuckin’ castle as well….i deserve all that ! Ahh si totusi...daca ar disparea toata "magia"asta? Incerc sa nu mai gandesc negativ,dar nu imi iese deloc.