Momente lungi in care ma multumesc doar sa te admir, fara sa-ti vorbesc, fara sa-ti soptesc, fara sa te deranjez din ce faci.
Momente in care ma umplu de o caldura neinteleasa si in care ma simt bine.
Simt ca locul meu e acolo. Atunci imi las cuvintele sa se opreasca la marginea buzelor si gandurile in negrul ochilor. Iubeste-mi tacerea!
Visele au inceput iar sa capete culori si nuante.
Gri-ul e din ce in ce mai estompat, doar cate o umbra razleata amintind de vechile abisuri.
Visez viitor, prezent si trecut, caci acum asta e ordinea vietii mele.
Cele nesigure in urma, cele stiute in prezent, cele certe in viitor. Apara-mi visarea!
Aud vibrand vocea ta in toate zgomotele lumii, si ma pierd in ecoul ei.
Te iubesc.
Pentru ca in ochii tai mari se oglindeste linistea si frumusetea unor paduri indepartate .
Pentru mine orizontul are chipul tau, conturul tau … iar vantul iti poarta parfumul pana departe.. Tu ! Tu m-ai readus la viata si mi-ai dat puteresa sa vorbesc, sa tip, sa traiesc.
Tu mi-ai redat tot. Acum imi vad temerile si zambesc amar, stiind ca in mine e puterea de a le depasi. Cand imi amintesc clipele petrecute impreuna imi vine sa mor de dorul lor. Mai vreau, le vreau iar si iar, de milioane de ori, la nesfarsit. Nu ma satur de ele.
Privirea ta pierduta intr-a mea vede tot, calmul ce nu mi-l permisesem niciodata, siguranta ce nu mi s-a fagaduit decat la moarte. Mana mea iti dezmierda lin parul , in timp ce ochii clipeau alene, savurand clipele petrecute in bratele tale.
Capul meu aluneca usor spre pieptul tau.
O imbratisare stransa, menita sa te faca al meu pentru totdeauna.
Nu poate. Deja a facut asta, cu mult timp in urma, cand mana mea in cadere a fost prinsa de a ta, si am ramas asa pentru eternitate.
