Si inc-o zi dupa...
Da, cam asa stau lucrurile. Probabil o sa va mire ora la care am scris, asa ca ar fi cazul sa argumentez: pur si simplu nu pot sa dorm. Stau culcata, cu ochii atintiti pe tavanul intunecat, pe un singur punct...incerc sa ma las prada somnului, dar nu reusesc. Astept un vis sa imi penetreze creierul activist, insa nimic. Ce pot sa fac? Scriu...mai arunc o privire pe fereastra, observ licarirea palida a felinarului din vecinatate si aud niste pisici care, prin urletul lor sinistru(seamana cu un plans de copil care iti da fiori), sparg linistea absoluta din cartier. Luminile sunt stinse, oamenii dorm, numai eu si felinarul stam de veghe.
Reflectez...reflectez adanc la propria-mi fiinta, la degradarea ei, la tot ce tine de „schimbare”. Gasesc a fi inutile niste simple cuvinte...mazgalesc ceva pe o foaie, dar consider ca e fara sens. E tarziu, trecut de ora 1, si nu pot dormi...Ce-mi ramane de facut? Sa ma gandesc la anii care au trecut pe langa mine pur si simplu, in bataie de joc? Si s-au dus...Poate prea repede pentru unii, și prea tarziu pentru altii....... Si ce conteaza? As fi vrut sa pot pune „pauza” in anumite momente, sa traiesc anumite clipe la infinit...Dar nu pot. As vrea sa derulez totul inapoi, sa repar greselile care le-am facut, care, desi nu au lasat urme vizibile, ele exista, si as vrea sa le repar. Dar timpul imi este dusman, nicidecum aliat in aceasta batalie cu viata. Si pana la urma, e inutil sa opun rezistenta, caci tot viata va birui.
Ce s-ar intampla daca....? Nu, nu exista vreun raspuns la astfel de intrebari.
...
E destul de tarziu, ar fi cazul sa ma rup din aceasta frantura de realitate si sa-mi petrec urmatoarele ore intr-un cadru nou, guvernat de subconstient.
Pentru ce sa mai astept un vis? Deja il traiesc...si inca nu pot sa imi dau seama daca intradevar e vis sau e cosmar. Tot ce vreau este sa ma trezesc...insa nu pot.
...
Incerc sa capturez un alt vis, pe o alta foaie...E tot ce pot sa fac.
