Mi-e teama ca... nimeni nu vede ce-i in sufletul meu. Toti la fel, pacaliti de zambetu-mi fals! Doamne, ce falsitate splendida... Bravo, Betty! Bine jucat ! Ba chiar, m-am subestimat. Nu credeam vreodata c-o sa joc atat de bine rolul ales stangaci intr-o lume ce a fost intemeiata de un creator mai indoielnic decat oricine, atunci. Teatrul perfect intr-o lume incredibil de imperfecta. Nu intelegeti, nu-i asa? Da. Sufletul unui copil revoltat asupra a tot ce-a trait! Eu, copilul din mine ! Doar noi 2. Simplu, nu? De ce simt ca tu, cel ce citesti acum, nu intelegi ?
As vrea ca macar pentru o amarata de clipa sa priviti totul prin ochii mei ! Sa vedeti si voi intunericul zilei, negrul ochilor mei ! Sa vedeti prin ochii mei o stea cazand, si nu cu ai vostri ! Si sa plangeti cu ochii mei, nu cu ochii vostri goi ! Doamne, cat m-am saturat... Sa tin in mine, sa tip in mine, sa plang singura! Sa ma trezesc intr-un colt jegos de camera, manjind peretii cu urme de lacrimi reci . De-ati stii voi ce-i in sufletul meu! De-ati trai voi ce traiesc eu...
E ok. Sunt ok. : ) Asta-i vorba mea, mai nou. Si NIMENI nu s-a oprit asupra mea, spunandu-mi ~Nu, nu esti!~ . NIMENI nu mi-a ascultat sunetul lacrimilor ce-mi curgeau in interior. Toti au vazut fata-mi uscata si-au trecut mai departe. M-am saturat sa fiu, sa exist. Pur si simplu nu mai vreau, nu mai pot...
Daca stau mai bine si ma gandesc... O sa ma caut , incercand sa ma gasesc, doar in natura.. Ea e singura ce tace si ma iubeste, caci ea e cu mine oriunde.. Asa cum se spune : "Ce nu pot crea, nu pot intelege!" . Dar nici n-am nevoie s-o inteleg. N-o sa ma complic , m-am saturat de teorii si conceptii inutile ! Nu pot intelege intru-totul natura, caci nu eu am creat-o. O pot insa intelege destul de bine incat sa fiu fericita in ea. Si ei nu ii pasa de mine, ea doar exista. Nu am un scop sau un motiv, si asta face totul mai placut si mai interesant de explorat, caci asa viata e pur si simplu arta. Cum Oscar Wilde, primul om modern spunea : "Arta e inutila." Dar asta nu o face mai putin frumoasa, nu-i asa?
Si daca tot am ajuns la arta... Cred ca si plansul e o arta , pana la urma! Dar stau si ma intreb... oare e o slabiciune, sau un curaj ? Unii n-au curajul sa planga! Sunt prea slabi sa recunoasca ca-i doare. - O idee. Altii sunt prea slabi sa recunoasca ca, doar in ei, e puterea de a merge mai departe, asa ca plang, incercand sa se exteriorizeze. Deci pana la urma.. e un curaj, sau un fapt al lasitatii, aceasca arta?
Si uite unde am ajuns.. Dar revenind, n-am nevoie de voi. Lasa-ti-ma! O sa... ma sting de una singura! Doar, lasati-ma... Lasati-ma, lasati-ma...
