Am chef sa scriu. Da, chiar am. Si cu toate astea, nu imi vine in minte nimic plauzibil despre care as putea scrie. N-am inspiratie nici cat negru sub unghie. Muza mea s-a dus probabil spre tari mai calde. Ma enerveaza lucrul asta. Ma scoate din minti chiar faptul ca nici macar gandurile mele nu au o anumita coerenta, incat sa le pot asterne. Tot ce stiu in acest moment e ca imi doresc sa infloreasca pomii, sa fie verde in jur, sa nu mai fie noroi, mocirla nici pe jos, dar nici in suflete.
Momentan, imi doresc sa fiu la mare..pe o plaja goala ( goale sunt oricum toate acum din cauza temperaturilor scazut din ultima vreme) , cu un latte in mana si inca unul de rezerva langa mine, cu prietena cea mai buna, privind valurile alaturi de mine, fara nici un cuvant si fara nici o intentie de cuvant, cu o plimbare la final pe stabilopozi, de mana cu ea, de mana cu singurul om care ma linisteste, care si daca se sparge digul in urma unui cutremur, stiu ca va fi tot de mana mea in momentul disparitiei .
Ma simt foarte agitata. Nu dorm bine decat poate orele de dupa-amiaza cand le prind , la fiecare om din jur gasesc cate un cusur, la mama ma ratoiesc zilnic, nu suport aproape nici un om cu care intru in contact zilnic, iar noaptea am impresia ca nici nu dorm. Pur si simplu , ma foiesc in asternut vreo 2 ore pana reusesc sa inchid ochii, iar dimineata, cand ma trezesc , am impresia ca a fost doar o perioada de letargie noaptea, un interval orar in care am avut ochii inchisi, in care nu am fost in stare de nici o miscare, dar cu toate astea nu m-am odihnit. Nu imi pot numi noaptea somn, ci lupta continua intre cearceafuri.
Nu vreau sa am pe nimeni. Mi-e bine singura. Am stat mult si m-am gandit daca singuratatea este cea care imi dauneaza, cea care ma agita, cea care imi taie pur si simplu cu o bara ca la examene orice potential zambet de pe fata. Dar nu, nu este ea. Imi e bine singura. Nu simt lipsa unui om langa mine, nu imi doresc sa ma tina nici un barbat de mana prin parc, nu imi doresc sa ma stranga niciunul in brate la fel cum nu visez la nici o pereche de buze asupra alor mele. Deci, the killer nu este singuratatea, insa victima, clar sunt eu.
Ma simt implicata intr-un proces care ma are pe mine in centrul sau, dar care pare sa nu duca nicaieri, sa nu aiba nici o iesire logica, nici o rezolvare apropiata. Nu clachez, mai am mult pana acolo, dar nici bine nu ma simt. Imi lipseste ceva, si nu stiu ce , asta e partea cea mai urata. Probabil niste jocuri pe calculator care sa imi atrofieze ratiunea, sa ma acapareze in asemenea hal incat sa iau toporul cu care bate mama snitelele si sa incep sa imi decapitez parintii, sa apar la stiri si mai apoi, sa intru in puscarie unde sa imi petrec suficienti ani din viata care mi-a mai ramas. Hahaha , ce penibil . Nici acum nu inteleg cum pot unii oameni sa considere asa ceva posibil ,dar ma rog..Gradina lui Doamne-Doamne e mare si multi ii sar gardul.
Dar de ce totusi la puscarie?Pentru ca acolo oricum nu poti avea prea multe activitati, deci clar nu te poti vaita ca te plictisesti , sau ca activitatile potentiale de petrecere ale timpului nu sunt suficiente, pentru ca de fapt acestea nu exista, asa ca nu iti poti macina marunt-marunt creierul cum o faci daca esti in libertate si stii ca iti lipsesc lucruri , dar nu stii care. Acolo nu poti spune ca iti lipseste ceva, pentru ca de fapt iti lipseste totul.
Yeey ....Si acum bag o moaca din aia cu ridicat spranceana si tuguiat buze si …hit the road, Jack..
