Dar oare incotro ma indrept ? Stari captivante ... negre, pline sau mai bine zis cufundate-n singuratate asta ce ma stinge .. Incotro ma indrept , atat de stinghera si cu sufletul frivol , plin de teama ? Cad ... Simt cum ma pierd in gol intr-un abis fara margini sau culoare .. Un abis ciudat si simplu, unde nu vad pe nimeni ... unde nici pe mine nu reusesc sa ma recunosc . Am cazut iara, pentru a mia oara . Am cazut inapoi la inceput, inapoi de unde am plecat atunci, candva ... Si ia ghici ? Am plecat singura ... Pentru ca toti sunt falsi , toti te lasa cand ai mai mare nevoie de o mangaiere, toti fug si uita , parca din intamplare, de tine ... Pentru ca 99% dintre oameni o sa te minta. Dar simt ca nu mai pot... simt ca ma pierd si ma indepartez tot mai mult . Ma indepartez de mine insumi, ma indepartez de viata si de zambetul meu larg ... Ma ascund undeva, in interiorul sufletului meu . Dar ce spun ? Nici sufletul nu ma mai vrea ... Pana si el s-a saturat de lacrimile si suspinele mele.
Am atata nevoie de acel "cineva" . Acel cineva, care sa apara parca rupt dintr-un film .. Acel cineva care sa fie mereu, acolo, pentru mine ... Acel prieten pe care sa ma pot baza, acel umar pe care sa pot plange, acei ochi care sa ma cunoasca, sa ma afle... acea mana care sa ma ridice atunci cand simt ca pic . Dar pacat . Viata bate filmul ... Realitatea bate fictiunea . Si iarasi strig ... Ma ascund din nou in mine, ma invelesc cu singuratatea obscura . Si te chem , prietene ! Te chem sa vii, sa ma ti de mana, sa ma privesti in ochi si sa-mi citesti tristetea.
Unde esti , tu , prietene ? Hm, nu, nu esti... Nu esti nici acum si nici nu vei mai fii de acum incolo . Am zis bine ? Da .. "nu vei mai fii" . Pentru ca odata ai fost ... si ai fost chiar mult prea mult si te-ai lipit prea tare de mine ... M-ai facut sa ma gandesc cum ar fii sa vii iar. Si ai venit odata .. ai venit pentru a pleca definitiv .. Pentru a ma distruge psihic . Multumit ? Ai castigat ! Bravo ... Ai facut mii de bucatele din mintea si sufletul meu ... M-ai facut sa-mi doresc sa te uit , sa te pot ura ! Si ma gandesc in fiecare clipa la tine, prietene . La ochii tai si la imbratisarile tale ... Si ma imaginez cuprinsa de ele... Dar ghici ce ! Acum nu ma simt mai bine, ma simt si mai singura decat ma simteam initial ...
Te-am pierdut iarasi . Sau m-ai pierdut tu. Ne-am pierdut ... Ne-am indepartat ... Si asta doare mai tare ca niciodata ! Acum am ramas doar eu cu mine ... sub influenta amintirilor ce ma ametesc precum un drog mortal ce ma termina incetul , cu incetul... Astazi ? Astazi am uitat sa-ti spun cat de mult imi lipsesti. Astazi ma simt al naibii de singura, visez la o abandonare in afara vietii, la o plutire in deriva printre durerea ce se sparge in vise. Ochii nu mai vad demult nimic, orice cuvant nu ma mai atinge in afara de cele ce mi le soptesc singura. Ma impac cu ideea ca asa va fi totul de acum inainte, o permanenta cadere a zidurilor peste lumea ce o protejeaza. Dar nu ... nu vreau nici sa mor, nici sa traiesc. Tot ce vreau este o pauza de la viata ! Vreau momente in singuratate, clipe in care sa lipseasca oamenii ce oricum nu m-ar intelege.
Si atunci realizez ca sunt la fel ca acel zid : cazand din mine bucata cu bucata, pana ce nu va mai fi nimic, decat un loc gol, pe care amintirea il va sterge din memoria tuturor. Acum urasc lumea dar te iubesc pe tine in schimb, acum cand te iubesc cat urasc toata lumea, lasa-ma sa zbor, sa musc si sa ma omor cat pot.
Dupa ce lacrimi imi vor spala chipul, puterile ma vor parasi, ura mi se va ineca in golul existentei mele, iar angoasa mea existentiala nu va ma rabufni in accese de ura si lupta. Vorbele mele isi vor pierde siguranta violenta, si aciditatea urii, vor deveni de o siguranta calma,fada, ca aceea care acum mi se pare de-a dreptul dezgustatoare.
Simt cum fiecare particica din mine striga dupa alinare si afectiune, cum vorbele-mi sunt goale si reci ... cum privirea te cauta in fiecare colt si in fiecare umbra ce trece pe langa mine. Te cauta pe tine, prietenul meu , ce m-ai lasat candva si nu te-ai mai intors pentru a ma tine de mana din nou . Ai disparut in zorile zilei si n-ai mai venit niciodata , desi te-am asteptat constant in acelasi loc pustiu . Si te-am asteptat.. te-am chemat sa vii , dar nu. Tu doar m-ai amagit si iarasi ti-ai luat zborul , lasandu-ma prea singura , prea trista !
Ma urasc ! Ma urasc deoarece sunt constienta ca daca ai venii acum, pentru a suta/a mia oara ... te-as accepta din nou, te-as crede din nou si m-as minti singura doar pentru a te stii cu mine , langa mine ! Cum pot sa te mai chem, dupa ce ai plecat de atatea ori ? Din nou ma incapatanez sa cred ca speranta mai e pentru amandoi. Ramane doar sa o cristalizam, sa o protejam la fel ca acel ultim dar ramas in cutia Pandorei. Am vrut sa nu deschid cutia, sa ma opun tentatiei. Dar mi-am amintit ca “Singura cale de a rezista tentatiei e sa i te oferi!”. Si inconstienta am facut-o din nou si din nou ... Ranindu-ma singura. Deci ,de ce mai dau vina pe tine, cand stiu perfect ca singurul vinovat sunt eu ?
Stai linistit ! Stati cu totii, cei care ati trecut prin viata mea, m-ati privit si ati intors capul ... Sunt bine ! Mai bine singura, decat cu o multime de prieteni inconstienti si falsi in jurul meu . Mai bine asa. Ma am pe mine, nu ? Singura care nu ma judeca, care ma intelege, care ma accepta si totodata ma sustine ... sunt chiar eu . Chiar daca ma simt cum ma simt, chiar daca sufletul meu striga dupa mai mult ... ma simt bine ca macar am ramas eu , cu mine ...
