Nu as da timpul inapoi si cu siguranta nu l-as da pe fast-forward , dar oare daca as avea puterea de a schimba oamenii pe care ii am in viata mea as face-o?
Toti prietenii care m-au dezamagit sau de pe urma carora am suferit mi-au aratat adevarata fata a perversitatii si a invidiei, care exista doar din simplul fapt ca tu ai si altii nu. Mi-au dovedit ca binele poate fi pedepsit iar raul rasplatit, ca nu exista granita intre ura si iubire, ca lucrurile nu sunt ceea ce par, sunt ceea ce se vede.
Insistenta asupra calitatii de om nu a existat din nicio parte, nu a existat in fapte, polemici, povestiri, lectii, , etc. Ce ma defineste pe mine astazi?
Oamenii care fac parte din viata mea, alegerile care m-au adus astazi aici sau pur si simplu "asa a fost scris"?
Cred in destin dar nu in noroc, cred in Dumnezeu dar nu in religie, cred in sentimente extreme ca iubirea si ura dar nu in sentimente aleatorii ca gelozie, ciuda, antipatie sau simpatie, cred in spirite fara liniste dar nu in fantasme vazute in lumina becului.
De ce fac asa? Ma simt ca in desenele animate "Familia De ce?", dar nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb mereu care este rostul meu aici, acum si de ce gandesc asa? Ce anume ne da liberul arbitru? Ce ne limiteaza in gandire si ce anume ne invata rautatea unui om sau bunatatea fara limite a altuia?
Oriunde ma intorc vad tradare, pasiune, ura, cearta, fericire, tupeu, educatie, excelenta, zambete. Raman la stadiul de gust si atat? Ma limitez, din nou, fara ca cineva sa imi impuna unde sa ma opresc, asa ca ma intreb din nou daca as schimba ceva din trecut, un om important, ce ar ramane din ce am invatat sau pur si simplu am vazut? Ar ramane gol? Ar ramane invatatura in stand by pentru a ma educa mai tarziu?
Sau nimeni nu conteaza in afara de mine. Asta este raspunsul cel mai simplu si mai logic, nu urasc daca nu iubesc, nu sunt fericita daca nu iubesc. Orice cauza are un efect, ca de obicei.
Revelatia de astazi este ca tot ce am trait iubesc din tot sufletul, chiar daca ma urasc ca imi amintesc momente urate si triste. Chiar si ele m-au definit ca om, ca om rau sau bun, ca om frumos sau urat. Tot ce am e din cauza mea, tot ce sunt, sunt ce am castigat in lupta cu mine insumi, dovedindu-mi din nou ca lumea nu este in culorile negru si gri. Pe ici, pe colo, sunt dungi albe, pentru care se merita sa calci kilometru de negru abanos si noroios.
