- Buna. Ce faci?
- Uite, tocmai m-am trezit. Tu ce faci?
- Si eu la fel. Ce a fost cu mesajul de aseara?
- Ce sa fie? Adevarul.
- Pai nu inteleg. Cum de te-ai razgandit asa? Atat de repede si atat de radical.
- Pur si simplu s-a intamplat. A fost un fel de trezire.
- Cine sau ce a fost trezirea?
- Tot ce s-a intamplat in ultimele zile. Faptul ca erai cu ala, ca eram gelos si astea.
- Tot nu inteleg. Adica inteleg. Dar nu pricep de ce faci asta.
- Pentru ca vreau sa ne impacam.
Ochii imi straluceau, inima imi batea foarte tare, mai aveam putin si zburdam prin camera.
- E ciudat, stii?... Nu ma asteptam la asta. Ultimele luni nu am avut deloc asteptari de la tine. Nu voiam nici sa ne impacam, dar nici sa nu te mai vad. Pur si simplu traiam cum se putea, cum se nimerea. Lasam viata sa treaca pe langa mine. Ma resemnasem.
- Pai asa voiam sa faci. Hai sa ne vedem.
- Ok.
Eram cea mai fericita persoana de pe pamant. Nu imi mai pasa de nimic din jur. De fapt, din contra, eram atenta la toate detaliile, dar nu le dadeam importanta. Gandul meu zbura la tine. Abia asteptam sa te vad. Stiam ca in sfarsit pot sa te sarut si sa ne tinem de mana in public.
- O sa fie cam greu sa ne obisnuim, mai ales ca aseara eram cu ea, iar acum cu tine.
- Nu-mi pasa de restul lumii.
M-ai imbratisat. Imi era atat de dor de tine, incat nu voiam sa iti mai dau drumul. Seara am iesit prin oras, la bar. Eram fericita. Si nu ezitam sa o arat sau sa o spun. Imi dadeai sms cu "Buna dimineata, iubita mea!" si cu "Somn usor, pisi!", veneai sa ma iei de la scoala, ma duceai si ma luai de la meditatii, imi dadeai sms-uri in ora. Imi placea sa stiu ca te gandesti la mine, ca ti-e dor de mine, ca vrei sa ma vezi. Radiam.
Joi m-a salutat pe Messenger un prieten de-al tau. M-a intrebat ce mai fac, cum imi merge, cum ne intelegem. Mi-a zis ca se bucura pentru mine si ca ar vrea sa vorbeasca ceva cu mine, ceva delicat. Am acceptat si a ramas sa ne intalnim a doua zi. A zis ca vine el la mine la scoala dupa ore. Tie nu ti-am zis nimic de intalnirea asta. M-am intalnit cu el. Mi-a explicat mai multe chestii.
- De ce nu il lasi in pace? E fericit cu ea.
- Ce-ai, ma? S-au despartit sambata.
- Nu e adevarat. E adevarat ca a fost gelos cand i-ai zis ca te-ai culcat cu stii tu cine, dar i-a trecut. Adevarul e ca i se facuse mila de tine, ca inca suferi din cauza lui. Asa ca s-a dus la gagica-sa, a vorbit cu ea si a rugat-o sa spuna lumii ca s-au despartit, pentru ca apoi sa iti zica tie sa va impacati. Ii facea rau sa te stie asa, lipsita de viata, suferinda si alea alea. S-a prefacut cand ti-a zis ca te iubeste si ca ii e dor de tine. A spus astea doar ca sa te faca sa te simti bine. Tine la tine, dar nu indeajuns cat sa va impacati. Nu te mai vrea langa el, il sufoci, nu te mai place, nici macar nu te mai doreste. Uite, imi pare rau ca trebuie sa iti spun astea, dar eu tin la el, ca imi e ca un frate si nu imi place sa-l vad asa, chinuit. Il chinui. Ziua era cu tine si seara se ducea la ea. Atunci era fericit cu adevarat.
Ma abtineam sa nu izbucnesc in plans. Ma durea prea tare. S-a dus portia mea de fericire. Dar nu intelegeam de ce. De ce se joaca in halul asta cu mine? De ce vrea sa ma faca sa sufar? Doamne, am si eu suflet, inima si toate cele. Simt durerea. E o durere imensa. As da orice sa o inlocuiesc cu o durere fizica.
- Nu te mint, mie mereu imi spune ce face si cu cine. Are incredere in mine si vreau sa-l ajut. Si el mi-a fost alaturi de multe ori.
- Inteleg. O sa plec acum... Multumesc. Cred.
Am plecat.
