Sunt sigura pe mine. Cateodata. Alteori ma zbat in nesiguranta. Poate veti zice ca-i normal, dar nu imi place. E “ceva” in sentimentul acela care iti ofera putere.

Power is the greatest aphrodisiac, nu-i asa?



Sa controlezi o situatie. Sa controlezi o relatie. Sa fii tu cel care suna atunci cand vrea, cel care da cu flit atunci cand ai fost prea depasit de o situatie si te-ai implicat mai mult decat iti doresti. Sa fii tu cel care alinta atunci cand doreste sa alinte si cel care trimite acasa fara resentimente atunci cand s-a plictisit. Sa decizi… iar celalalt sa se supuna.





Eu oricum sunt o contradictie vie; spuneti-i bipolaritate daca vreti. Insa si atunci cand urasc si atunci cand iubesc, o fac cu patima. Aceeasi minte care astazi te contempla si te ridica in slavi maine te poate tranti in noroi si te poate abandona fara sa se uite inapoi. Aceleasi maini care acum te mangaie te pot lovi in secunda urmatoare. Acum ma pisicesc si ma alint langa tine, insa imediat dupa pot sa ma razvratesc si sa ma enervezi. Gura care spune “du-te-n pizda ma-tii” poate spune “te iubesc” la aceeasi intensitate.

Ard mocnit si uneori ma dezlantui. Ma razbun si mi-e teama pentru ca, in sinea mea, sunt fragila. Am nevoie de tine, am nevoie de protectie, am nevoie sa ma simt iubita daca asta simti. Nu mereu, nu vreau sa fiu sufocata. Vreau sa cred ca sa nu ma mai dezlantui.

Fericirea mea inseamna si fericirea altora. Ofere-mi un moment de fericire sincer si adevarat si iti voi da in schimb cerul. Asa sunt eu, darnica. Iubesc. Dau tot. Si nu ma intorc sa fug de prea multa iubire!