Cand ma inalti, sunt asa de suuuus!
Privesc de undeva de pe un nor toata omenirea si am senzatia ca nimic nu ma poate dobori, ca nimic rau nu poate ajunge pana la mine.
Cand insa imi dai drumul de acolo, caderea e a naibii de dureroasa.
Vad pamantul cum se apropie, este inevitabil.
In tot timpul asta am invatat cum sa cad ca sa nu imi rup gatul, insa fiecare cazatura este crunta in felul ei.
Am invatat sa ma regenerez.
Ma uimesc singura uneori cu cata usurinta ma adun, ma scutur si merg mai departe.
Sunt pasarea ta Phoenix, ma inalt mai sus de fiecare data.
Fiecare aripa pe care mi-o frangi nemilos, dupa ce imi spui ca pot sa zbor ,nu ma invata decat ca sunt umana, ca iubesc si ca am suflet.
Nu-l meriti, dar nici nu vrei sa mi-l dai inapoi.
Asa ca nu am de ales decat sa merg inainte dupa fiecare cazatura… mai am doar de invatat cum sa-mi dozez sentimentele si sa nu mai fiu afectata de fiecare tampenie – fie pe care o faci tu, fie provocata de mine.
Dar…
Sunt A TA!
Da, da, da, de un milion de ori da: SUNT A TA!!
Atunci, acum, mereu!
