Emptiness.

Emptiness. Cateva observatii personale despre respectiva stare, prin care am trecut din cand in cand, ultima data acum 2 zile.

Starea a aparut ca o “descarcare” totala a sentimentelor, senzatiilor si gandurilor mele, descarcare ce s-a produs prin scris. Am scris tot ce am gandit si am simtit, m-am eliberat de toate si de tot, si am ramas fara nimic in suflet, GOL. Dupa ce am stat cateva ore aplecata asupra tastaturii, cand m-am ridicat a aparut o senzatie de ameteala, insotita de senzatia cunoscuta si sub numele de “lipsa de chef”. Cu alte cuvinte nu imi venea sa fac absolut nimic, ci sa stau sa lancezesc. Orice stimul intern sau extern nu a putut produce vreo schimbare. Mai concret, aveam impresia ca sunt rupta de lume, ca planez undeva deasupra ei, ca sunt intangibila. Nu puteam interactiona intern cu nimic si nimeni, nici o idee nu mai avea valoare, si nici un sentiment .


Ar aparea intrebarea : de ce ar conta toate acestea? De ce nu te-ai bucurat de starea de intangibilitate dobandita , din moment ce nimic, cu exceptia suferintei persistente,nu te poate atinge?

Problema era ca nici macar viata , in genere , nu ma putea atinge. Cu alte cuvinte , eram moarta, si experienta nu prea m-a incantat.

Peste cateva ore, situatia s-a schimbat radical . In locul acela gol si arid, numit sufletul meu, au aparut flori , de toate culorile, rosii ca sangele, galbene ca albinele, verzi ca iarba abia iesita, albastre ca cerul lipsit de nori. Am cazut iar dintr-o extrema in alta : din persoana goala am devenit o persoana plina de sentimente, plina pana la refuz. Sufletul gol se umpluse de sentimente, mintea de idei, trupul de senzatii. Era o stare contradictorie cu cea de dinainte … si inca mai este.


Tocmai am realizat ca in starea de “emptiness” sufletul meu actioneaza ca o gaura neagra care se “hraneste”: cand ajunge la stabilitate (adica la cateva ore de la aparitia initiala a starii) , incepe sa absoarba tot ce ii iese in cale, inclusiv lumina , fericirea in cazul nostru.

Si intrebarea mea pentru cei care cred ca au un posibil raspuns este : De ce actioneaza in acest fel sufletul nostru?