Absolvire nedorita.

Pasesc in camera rece si simt priviri cum ma acuza.
Le simt judecata, le simt ura, imi vad condamnarea.
As putea sa zic si eu ceva, nu? Am la dispozitie 15 minute sa imi prezint declaratia, sa determin sa mi se ierte vina, sa mi se atenueze pedeapsa sau sa o inrautatesc. „orice cuvant va fi folosit...”.
Ma asez pe piatra rece. Pana aici a fost. Ma gandesc ca ori aici se termina tot... ori aici incepe tot.
Ma intrebati daca sunt inocenta?
Mai conteaza?
Inocenta din punctul cui de vedere?
Al meu? Al tau? Al lor? Al realitatii?
Fiecare are realitatea lui, obiectivitatea si subiectivitatea lui.
Da, pana si obiectivitatea e subiectiva...
Un fior imi zice ca as vrea sa lupt, dar nu am pentru ce, nu am impotriva cui.
Imi strang usor picioarele la piept... cum ma declar?
Vinovata.
Ma uit la cei ce ma acuza: da, sunt vinovata.
Ceea ce spuneti voi ca am facut e acolo... e trecut, e in memoria voastra, nu mai poate fi schimbat.
Sa imi cer iertare?
La ce va ajuta?
Sa va spun ca imi pare rau?
Cine o sa ma creada?
Asa ca ia-ma.
Fa-mi ce vrei.
Nu am nimic, asa ca nu imi poti lua nimic.
Poti sa imi spui sa iti platesc, daca nu ma am decat pe mine ce sa iti dau?
Pe mine?
Si eu la ce o sa iti fiu buna?
Daca am declaratia pregatita?
Da.
Declaratia mea e: „Nu mai am nimic de zis. Va rog, luati ce hotarare vi se va parea corecta”
Daca am emotii?
Nu... nimic nu poate fi mai rau, nimic nu poate fi mai bine.
Asa arata un om fara speranta, dar care nu are nimic de pierdut... nimic de castigat... pierdut ,dar nu rusinat.
Acestui om nu ii mai e frica de nimic.
Acum se ridica toti in picioare.
Acum se da sentinta. De acum voi fi...
Cum? Libera? De ce? Pentru ce? Cine? Chiar eu?
Sigur e numele meu pe foaia aia?
Eu m-am pregatit sa ma pierd, m-am obijnuit cu ideea mea... m-am impacat cu ea... dar libera? Ce sa fac cu libertatea mea? Ce sa fac cu vina mea?
Nu o vreau!!!
Luati-o de la mine.
Nu vreau nici sperante nici investitii.
Nu vreau iertare, nu vreau absolvire.
Nu accept. Ma declar: vinovata.
De ce mi-ati luat vina cand eu ma impacam asa de bine cu ea?





Uite-ma inca zambesc desi nu-i zambetul meu
Cati spini infipti in suflet am stiut doar eu si Dumezeu
Uite cum innebunesc, vorbesc singur in oglinda
Las sa curga lacrimi pe o iubire ce n-o sa se stinga
Stai departe, iti vreau binele, sa nu te intorci vreodata
Ma cunosc...pot sa te ranesc inc-odata
Inc-data imi amintesc cum in ultima clipa
Am ales sa ies din viata ta sa poti fi fericita
Sufletul meu in cautarea ta incepe sa rataceasca
Inima mea rece nu credea c-o sa iubeasca
Iubirea zboara intamplator prin lume sub soare
Legata strans de piciorul unei pasari calatoare

ref: Mi morena
I saw you dancing in the rain
Holy water
Shining like a silver flame
Come like a ghost
I will watch you dance alone
Mi morena
You're the light within my soul

As vrea sa pot te simt din nou aproape, din nou esti departe
As vrea sa pot sa promit ca iubirea noastra inca arde
Inca din prima secunda cand te-am vazut aveam sageti in piept
Eu am ales sa plec dar inima mea m-a obligat sa astept
Aveam caractere...imbibate-n orgoliu
De asta acum momentelor de vis le purtam doliu
Dansez cu pozele vechi, cad pe ganduri in fotoliu
Ca mi-am regasit mandria intr-un alcoolic notoriu
Prin tine iubesc deci nu incerca sa ma judeci
Ca ai uitat sa ma inveti cum sa fiu tare daca pleci
Iubirea pleaca, raman doar visele ce dor
Legata de piciorul unui porumbel calator

Mi morena
I saw you dancing in the rain
Holy water
Shining like a silver flame
Come like a ghost
I will watch you dance alone
Mi morena
You're the light within my soul

Te vad prea des in fata mea, te vad in prea multe femei
As vrea...macar o data sa te vezi prin ochii mei
Asa...ai putea sa vezi ce cacaturi m-apasa
Si da ! Mai am acelasi vis, dar oare iti mai pasa ?
Oare iti mai pasa ? Oare iti mai amintesti ?
De noi, chiar daca stiu intre timp stiu ca traiesti alte povesti
Nu ma regasesc, ma pedepsesc ca nu-ti iertam nimic
Incep sa inebunesc cand vad ca azi ma vezi doar un amic
Iubirea noastra-i adormita dar as vrea sa stiu ca...
Acolo unde esti, cu cine esti, esti chiar fericita
Dragostea rataceste peste tot nemuritoare
Atarnata de piciorul unei pasari calatoare

ref:Mi morena
I saw you dancing in the rain
Holy water
Shining like a silver flame
Come like a ghost
I will watch you dance alone
Mi morena
You're the light withïn my soul

Nedumerire

Pana la urma care e dragoste... ¿?

Aceea care iti ia luciditatea, si gusturile, si toanele, cea care se pierde in cealalta persoana, cea care te face sa gresesti, sa treci peste limitele scrise pe hartie... cea care te schimba in asa fel incat vrei sa ii semeni tot mai mult... cea care te lasa fara ratiune, fara sentiment stapanit, parca doar o dorinta de a fi acolo, de a fi cu...? cea care te rupe de realitate, de calendar, de oglinzi, de teorii? O avalansa, un torent... emotii, frica sa nu se termine, sa nu plece...

Sau...

Aceea in care esti tu si el, sau ea, doua personalitati ce se apreciaza, se implinesc, se plac... cu responsabilitate, cu hobby-uri, cu libertate, cu lucruri in comun, cu vise, cu calcule, maturitate, decizii, ratiune, sentimente constiente, cu: „trebuie”... ? Fara gelozie, fara posesie, fara nebunie... cu liniste, siguranta, luciditate, consecventa si statornicie...

Eu ma pierd in prima, desi sunt constienta ca... desi stiu ca intr-o zi o sa o aleg pe a doua...

Mai trece-o noapte...

Si inc-o zi dupa...

Da, cam asa stau lucrurile. Probabil o sa va mire ora la care am scris, asa ca ar fi cazul sa argumentez: pur si simplu nu pot sa dorm. Stau culcata, cu ochii atintiti pe tavanul intunecat, pe un singur punct...incerc sa ma las prada somnului, dar nu reusesc. Astept un vis sa imi penetreze creierul activist, insa nimic. Ce pot sa fac? Scriu...mai arunc o privire pe fereastra, observ licarirea palida a felinarului din vecinatate si aud niste pisici care, prin urletul lor sinistru(seamana cu un plans de copil care iti da fiori), sparg linistea absoluta din cartier. Luminile sunt stinse, oamenii dorm, numai eu si felinarul stam de veghe.

Reflectez...reflectez adanc la propria-mi fiinta, la degradarea ei, la tot ce tine de „schimbare”. Gasesc a fi inutile niste simple cuvinte...mazgalesc ceva pe o foaie, dar consider ca e fara sens. E tarziu, trecut de ora 1, si nu pot dormi...Ce-mi ramane de facut? Sa ma gandesc la anii care au trecut pe langa mine pur si simplu, in bataie de joc? Si s-au dus...Poate prea repede pentru unii, și prea tarziu pentru altii....... Si ce conteaza? As fi vrut sa pot pune „pauza” in anumite momente, sa traiesc anumite clipe la infinit...Dar nu pot. As vrea sa derulez totul inapoi, sa repar greselile care le-am facut, care, desi nu au lasat urme vizibile, ele exista, si as vrea sa le repar. Dar timpul imi este dusman, nicidecum aliat in aceasta batalie cu viata. Si pana la urma, e inutil sa opun rezistenta, caci tot viata va birui.



Ce s-ar intampla daca....? Nu, nu exista vreun raspuns la astfel de intrebari.

...

E destul de tarziu, ar fi cazul sa ma rup din aceasta frantura de realitate si sa-mi petrec urmatoarele ore intr-un cadru nou, guvernat de subconstient.

Pentru ce sa mai astept un vis? Deja il traiesc...si inca nu pot sa imi dau seama daca intradevar e vis sau e cosmar. Tot ce vreau este sa ma trezesc...insa nu pot.



...

Incerc sa capturez un alt vis, pe o alta foaie...E tot ce pot sa fac.

...

Mi-e frica ca nu stiu sa iubesc....Uneori ma gandesc ca iubirea mea este otravitoare, parca sufoca, aduce intuneric in viata celorlalti..