Nu pot intelege ideea asta de a disparea pentru totdeauna.Ideea ca trupul tau se transforma in nimic altceva decat praf.
Cum sa nu mai vezi zambetele care o viata intreaga ti-au incalzit inima?
Cum sa nu mai vezi ochii fara de care nu puteai trai?
Cum sa nu mai simti aerul cald de vara?
Sa nu mai auzi cantecul de neuitat al pasarilor?
Sa nu mai vezi tu floarea ce crezi ca si-a deschis petalele doar pentru a te vedea pe tine zambind?Doar pentru ca tu esti singurul de la care vrea sa auda cuvinte de admiratie?
Sa nu-ti mai vezi catelul dand din coada nevinovat, de fiecare data cand te vede din nou acasa?
Sa nu mai poti sterge lacrimile de pe obrazul celuilalt ,uitandu-te in ochii lui spunand increzator :'O sa fie bine..'
Cum se pot termina toate intr-o clipa?
Si cum e ultima secunda?Ultimul moment in care sufletul tau realizeaza ca nu mai apartine acestei lumi?
Cum se simte el atunci?Cum poate el intelege tristetea din ochii celorlalti?Cum vede el negrul ce-l inconjoara atunci cand paraseste trupul?
Cat de tare sufera atunci?
Cum poate el sa plece atat de repede?De ce nu mai cere o secunda?
De ce?..
De ce acum?..de ce vreodata?.
joi, 14 iulie 2011
iulie..zbucium
Ma doare capul. In dreapta.
Ar putea fi la fel de bine o pedeapsa pentru faptul ca incerc sa alerg pe un camp salbatic si sa culeg un manunchi de cuvinte alese, care mai de care. Dar nu m-am hotarat daca alesele de azi sunt rosii, ori albe.
Ce alegi azi nu poate fi ce ai ales ieri, nu-i asa?
Zilele sunt o repetitie tare diferita a aceluiasi moment.
Te-ai gandit vreodata la viata ta?
Te-ai gandit ce ai putea avea de facut dimineata, cand te trezesti?
Te-ai intrebat care e rostul pentru care te trezesti, pentru care respiri?
Te-ai intrebat de ce corpul, spre exemplu, are nevoie de respiratie pentru a putea supravietui? De ce n-am putea exista si fara sa respiram? Fara ca inima sa ni se zbata în piepturi?
Ar putea fi la fel de bine o pedeapsa pentru faptul ca incerc sa alerg pe un camp salbatic si sa culeg un manunchi de cuvinte alese, care mai de care. Dar nu m-am hotarat daca alesele de azi sunt rosii, ori albe.
Ce alegi azi nu poate fi ce ai ales ieri, nu-i asa?
Zilele sunt o repetitie tare diferita a aceluiasi moment.
Te-ai gandit vreodata la viata ta?
Te-ai gandit ce ai putea avea de facut dimineata, cand te trezesti?
Te-ai intrebat care e rostul pentru care te trezesti, pentru care respiri?
Te-ai intrebat de ce corpul, spre exemplu, are nevoie de respiratie pentru a putea supravietui? De ce n-am putea exista si fara sa respiram? Fara ca inima sa ni se zbata în piepturi?
duminică, 10 iulie 2011
Dreptul la timp-Nichita Stanescu
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)