iubire=disperare

…Fiind departe, descopar ca te iubesc mai mult decat as fi crezut vreodata.. E ca un vant care se ridica si dispare, care crezi ca e numai o adiere jucausa .. Te iubesc, inima a inimii mele, liniste unica in tot ce e agitatie, te iubesc pe tine. Iubirea e o floare al carui parfum te imbata, te face sa fii fericita si sa uiti toate peripetiile din trecut, iar fericirea e doar un amestec de iluzii,sperante,incredere in oameni si in tine insuti,apoi de dragoste si prietenie.. ”Da TE IUBESC…" Am scris iubire?..Iarta..citeste disperare. Am scris iubire?..Iarta ..citeste speranta.. Viata ne-a adunat in jurul ei pentru a fi partasi atat la fericire, cat si la durere.Sa fim totusi buni si sinceri si toate vor veni de la sine, pentru ca sufletul e sacru si viata inseamna vis, iar visul doar speranta. Incearca si gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine.. In jurul meu incep sa se prabuseasca incetul cu incetul ultimele fortarete ale sperantei. Afirmam ca suntem oameni?.. Suntem doar niste roboti programati sa urmam intru-totul comenzile destinului.Ce-o hotari el! Fiecare paseste pe aceste trepte ale vietii:fericire,tristete,moarte, simte si sufera pentru el insusi si pentru ceilalti. Toate aceste trepte constituie un carusel urias, infricosator, de fapt..totu-i un joc... dar doar odata avem dreptul sa jucam si noi….

Vis pierdut

Lacrimile curg si inunda trupul obosit. Ating mana stanga si se varsa in pumn. Am plans azi si voi plange si maine. Cand privesti obiectiv totul e simplu atunci cand se sfarseste, imi intind lacrimile pe o coala si distrug cerneala. Sperantele sunt cele care mor, azi ele au murit primele, au murit inaintea iubirii pe care nu vrem sa o acceptam sau ... Speranta s-a sinucis cand a vazut ca am lasat-o singura uitata de timp intr-o cutie albastra,s-a aruncat intr-o liniste absurda, acea liniste care acum imi curge prin vene.

Tu esti copacul, eu sunt frunza. Tu esti iubirea, eu sunt gelozia, tu-nisipul, eu-marea, tu-cerul, eu-luna, dar niciodata nu vom fi aceeasi. Pentru ca suntem diferiti, pentru ca nu ne mai acceptam decat la general, pentru ca eu sunt cu tine, dar nu langa tine.

Doua frunze, doi ochi, doua buze- nu suntem noi. Cu obrajii scaldati in lacrimi imi trimit gandurile catre tine, se intorc mai amagite decat au plecat.

Un vis pierdut, dar unde l-ai pierdut?

De azi nu mai gandesc..

Nu te gandi la un elefant roz. Poti? Daca nu, citeste mai departe. Mintea ne zboara adeseori la ganduri mai mult sau mai putin placute. Adeseori ne lasam prada unor rationamente care ne dauneaza. Povestea drobului ce urma sa cada pare a descrie tragicul vietii noastre. Ne pierdem in nimicuri, in proiectii, ganduri legate de viitor, ne balacim in trecut, refuzand sa il lasam sa moara. Analizam si reanalizam acele momente in care am simtit durere sau evadam in evenimente fericite, dar decedate de fiecare data cand prezentul nu ne mai este culcus cald. In aceasta cursa intre trecut si viitor, uitam sa ne oprim, sa ne tragem rasulfarea si sa pretuim momentul prezent. Multi spun ca motto-ul lor in viata este sa traiasca clipa si tocmai aceia uita sa traiasca. Avizi dupa senzational, dupa emotii puternice, ei uita ca sensul vietii este mult mai simplu, dar ca l-au uitat intr-o gara ascunsa prin care trenul lor nu va mai trece prea curand sau poate niciodata. Uita sa traiasca, pentru ca nu stiu ce inseamna a trai. Ok, esti pe punctul de a lua o decizie. E ceva important si esti sigura ca iti va influenta viitorul. Eziti, te pierzi in amanunte si te gandesti la ce s-ar putea intampla mai rau. Drobul acela nu va cadea decat daca il vei impinge tu prin gandurile tale. Poate ca trezesti mereu la viata trecutul, iar acesta se rascoleste, se razbuna, nu iti da pace. Te pedepseste pentru ca uiti sa traiesti aici si acum. Si daca tu nu traiesti, atunci cine o va face in locul tau? Acorda-ti un minut pe zi pentru a nu te mai gandi la absolut nimic. Crezi ca poti? Inchide ochii si evadeaza din gandire. E un exercitiu extrem de eficient pentru a arunca la gunoi acele mici ganduri sacaitoare care se agata de tine. De azi nu mai gandesc, am zis. Gandurile imi apartin si de ce le-as permite sa se intoarca impotriva mea? De ce mi-as lasa propria minte sa ma zguduie cand pot sa separ graul de neghina, pastrand doar acele ganduri care ma ajuta sa ma impac cu trecutul, sa imi cladesc viitorul, traind clipa in toata splendoarea ei? Sa fii prezent in fiecare moment al vietii tale e cu adevarat dificil, dar numai astfel vom putea afirma vreodata ca am trait. De ce sa imi pierd timpul analizand si reanalizand? Chiar si expresia “a pierde timpul” are ceva tragic in ea. Nu zic sa ne eliberam de ratiune, ci sa o folosim numai in acord cu dorintele, visele, aspiratiile noastre. Daca simti ca esti prinsa de un moment din trecut, analizeaza. Ai dreptul de a iti afla greaseala si ai responsabilitatea de a nu o mai repeta. Odata ce ai aflat motivul pentru care ai avut acel moment de cumpana, lasa-l sa se odihneasca in pace. El nu va reaparea decat daca tu vei perserva in greseala. Poate traiesti mereu in viitor. Te simti intemnitata in prezent si crezi ca maretia dorintelor tale te poate elibera. Nimic din ceea ce iti imaginezi nu se va intampla, daca nu iti asterni patul inca de pe acum, din prezent. Esti prezent/a in timp ce imi citesti randurile? Ai trait vreun sentiment citind articolul? Au avut cuvintele mele vreo rezonanta? Daca am reusit sa iti rapesc cateva clipe intregi, atunci considera-le castigate. Poate ai vizualizat inca de la inceput elefantelul acela. Nu ai putut sa iti stapanesti gandurile, desi iti doreai si poate ca nu e prima data. Acesta era talcul, acelei propozitii aparent fara noima. Ai grija ca orice actiune se poate transforma in deprindere, iar deprinderile dau seama de tine ca persoana. Si inclinatia de a intelege “da” acolo unde ti se spune “nu” este o problema...

De la trecut,la viitor.

Vreau sa vorbesc despre viata, despre ce reprezinta si despre ceea ce este ea defapt. Dar cu ce sa incep, cum sa o definesc? Singurul lucru care-l stiu cu siguranta e ca se scurge. Se scurge in neant…spre moarte. Daca te intreb: “Ti-e frica de viitor?” imi vei raspunde mirat ca “nu”, dar daca o sa te intreb “Ti-e frica de moarte”…privirea ta o sa ramana blocata,iar vocea ta tremuranda va sopti..:”Da”. De ce? ma intreb deseori, de ce oamenilor le este teama de moarte, de ce nu constientizeaza ca este unica certitudine a viitorului nostru? Omul…o fiinta atat de lasa…de neinteles.. Ce pacat ca si eu sunt om…ce pacat ca nu am avut nimic de spus atunci cand m-am nascut om. Viata este doar momentul in care lumina a fost pentru prima data absorbita de trupul si privirea noasra, este doar acel moment suprem in care inghitim pentru intaia oara aer. Din momentul acela toti avem un viitor: moartea, fie ca vrem sau nu, fie ca ne temem sau nu. Cu timpul mai dobandim ceva la fel de cert ca viitorul: trecutul. Din pacate chiar daca el,odata cu viata, se scurge si ramane in urma nostra, multi il neaga, multi isi neaga trecutul…le este tema sa recunosca faptul ca, intr-un moment erau altfel. Fara trecut nu existi, deoarece el tine incuiate cu cheia cerului cele mai dulci fructe ale vietii: Amintirile. Chiar daca in ele sunt inglobate in iubiri apuse, rani neinchise, suferinte amare, chiar daca regretam secvente ale acestora, chiar daca ne incendiem sufletul cu lacrimi cand ne intoarcem in camera amintirilor, nu avem cum si nici de ce sa le Negam. Sunt in urma noastra dar vor face vesnic parte din prezentul si viitorul nostru..

Ce vreau acum? Ce mi-as dori? Nu stiu ... poate un pic de lumina... poate un pic de caldura ... poate macar un hohot de plans sau de ras ... sau poate doar acest nimic in care ma afund ... Gandurile- mi pluteasc aiurea, fara tinta, fara a mai incerca sa desluseasca ceva... am strans in mine atata tristete incat bucuria ma sperie...mi-e sufletul un ghemotoc de neputinta, neputinta de a spune ceva...de a face ceva ... as vrea doar sa ma ascund undeva, undeva unde sa pot sa tip si sa plang, sa-mi vars toata durerea care ma macina, fara ca cineva sa ma poata vedea, fara ca cineva sa ma poata auzi, fara ca cineva sa poata macar banui...sa fiu doar eu ...eu...