Everything happens for a reason!

Adesea in viata intalnim momente cand trebuie sa decidem ceva crucial, cand lucrurile nu au decurs tocmai lin si ne aflam intr-un impas din care trebuie sa iesim repede. O veche zicala spune ca "Noaptea e un sfetnic bun.", si in general asa e, dar nu intotdeauna dispunem de o noapte pentru a ne sfatui cu ea.
Credinta intr-o forta superioara care ne poate influenta viata duce treptat la reducerea controlului pe care credem ca il avem asupra propriei vieti, si implicit a responsabilitatilor. Astfel, obisnuiti cu gandul ca -Dumnezeu are grija de noi-, in loc sa ne gandim la viitor si a incerca sa-l planificam pe cat posibil, ne lasam "in voia Domnului" si nu ne facem griji pentru ziua de poimaine. In general aceasta abordare nu aduce nici o dauna serioasa, dar atunci cand ne aflam intr-un moment de criza s-ar putea ca voia noastra sa fie mai presus de voia Bunului Dumnezeu.


Daca nu suntem obisnuiti sa gandim pe cont propriu, atunci cand chiar trebuie sa o facem exista o mare probabilitate sa o facem defectuos. Astfel, cand va trebui sa luam o decizie intr-un timp scurt, si nu avem cum sa ne rugam sau sa ii cerem noptii sfaturi, trebuie sa alegem noi, conform propriei gandiri. Dar daca aceasta nu e antrenata, face acelasi lucru ca si piciorul unui om care a stat 3 luni in pat fara sa se miste : se atrofiaza si cedeaza a ne servi.

Ati putea spune ca a te gandi la Dumnezeu e tot gandire. Sunt usor sceptica la aceasta idee, pentru ca in orice idee ce presupune transcendenta, se afla mai multa visare decat ratiune. Si poetul gandeste, dar totusi sentimentul e cel coplesitor. Gandirea cu privire la Dumnezeu e abstracta, la fel ca si matematica analitica, diferenta fiind ca a doua e derivata din logica si ii urmeaza riguros regulile. Dar la fel cum matematica analitica nu ne va ajuta decat daca ajungem la nivelul la care munca noastra o cere, si acea munca nu e deloc comuna sau triviala, asa si gandirea religioasa nu ne va ajuta decat daca ajungem preoti, vanzatori sau avocati.

Exista desigur persoane care pot lua decizii foarte bune si lucide in momente de stres, si chiar persoane care functioneaza mai eficient in perioade de stres sau haos. Dar ei sunt doar exceptia, nu norma. In general e mai bine sa avem un plan pe care il putem deraia cate putin de fiecare data cand nu decurge dupa cum dorim.

Un alt motiv pentru care e mai bine sa avem un plan pe care sa-l adaptam pe parcurs, decat sa ne lasam surprinsi de un anumit moment si sa fim nevoiti sa decidem pe loc, e faptul ca daca acel moment are incarcatura emotionala, sau daca e in orice fel stresant, creierul ne va fi inundat de hormoni, si judecata serios afectata. Exista persoane care sub influenta anumitor substante sunt mai eficiente decat in lipsa lor, dar din nou, aceasta nu e norma, ci exceptia de la ea.

Sa luam exemplul unei persoane bolnave, care este pe moarte si are dureri insuportabile. Exista posibilitatea ca persoanei sa-i fie administrata o doza letala de morfina, scapand de durere si avand o moarte usoara, si cea ca persoanei sa-i fie administrate medicamente care sa reduca durerea si sa o tina in viata pana cand trupul ii va ceda definitiv. Persoana avand dureri prea mari, nu poate decide intre cele 2, asa ca apropiatii ei trebuie sa ia aceasta decizie. Daca ar gandi rational si logic, fiind impacati cu ideea ca persoana va muri la un moment dat, si intelegand ca o moarte lenta si extrem de dureroasa nu are nici un rost, ar alege sa ii fie administrata doza de morfina. Apropiatii bolnavului stiau din timp ca acest moment va veni, l-au acceptat si au avut timp sa decida ce sa faca cand momentul va veni, stiind ca e inevitabil. Au ales si in favoarea bolnavului, care nu va suferi, si in favoarea lor care nu il vor vedea in dureri, si nu vor suferi vanzandu-l asa. Si-au asumat raspunderea pentru acest eveniment,moartea sa, dar au castigat si ei si bolnavul.

Daca in schimb persoanele nu ar fi obisnuite sa gandeasca lucrurile, nu s-ar fi impacat cu gandul mortii celui apropiat, si nu ar fi luat o decizie, in momentul in care vor trebui sa o faca vor ezita. Orice moment in care ei nu decid, e un moment in care bolnavul sufera si isi continua agonia. Decizand sa nu ii fie administrata doza, ar fugi de responsabilitatea de a decide moartea lui si curmarea durerii, dar l-ar obliga sa suporte dureri extrem de mari, ei sa sufere extrem de mult vazandu-l asa, si mai mult, isi vor fi asumat raspunderea, desi foarte probabil nu tocmai cosntient, pentru durerile pe care bolnavul le indura.



Evident ca acest exemplu e unul extrem, si ca majoritatea oamenilor nu se vor gasi niciodata intr-o asemenea situatie, dar mai mult ca sigur ca se vor gasi in situatii mai triviale, fara prea multa importanta momentana, in care vor decide intr-un fel sau altul. Iar daca in general fac decizii negandite, la un moment dat acestea se vor acumula si atunci individul va pierde orice control asupra evenimentelor, pe cand daca face alegeri bazate pe logica si ratiune, efectele vor fi oarecum previzibile si, in general, controlabile.

Daca nu ajungem chiar la fericire, cel putin undeva pe aproape...

Falsitatea perfecta !!!

Mi-e teama ca... nimeni nu vede ce-i in sufletul meu. Toti la fel, pacaliti de zambetu-mi fals! Doamne, ce falsitate splendida... Bravo, Betty! Bine jucat ! Ba chiar, m-am subestimat. Nu credeam vreodata c-o sa joc atat de bine rolul ales stangaci intr-o lume ce a fost intemeiata de un creator mai indoielnic decat oricine, atunci. Teatrul perfect intr-o lume incredibil de imperfecta. Nu intelegeti, nu-i asa? Da. Sufletul unui copil revoltat asupra a tot ce-a trait! Eu, copilul din mine ! Doar noi 2. Simplu, nu? De ce simt ca tu, cel ce citesti acum, nu intelegi ?


As vrea ca macar pentru o amarata de clipa sa priviti totul prin ochii mei ! Sa vedeti si voi intunericul zilei, negrul ochilor mei ! Sa vedeti prin ochii mei o stea cazand, si nu cu ai vostri ! Si sa plangeti cu ochii mei, nu cu ochii vostri goi ! Doamne, cat m-am saturat... Sa tin in mine, sa tip in mine, sa plang singura! Sa ma trezesc intr-un colt jegos de camera, manjind peretii cu urme de lacrimi reci . De-ati stii voi ce-i in sufletul meu! De-ati trai voi ce traiesc eu...
E ok. Sunt ok. : ) Asta-i vorba mea, mai nou. Si NIMENI nu s-a oprit asupra mea, spunandu-mi ~Nu, nu esti!~ . NIMENI nu mi-a ascultat sunetul lacrimilor ce-mi curgeau in interior. Toti au vazut fata-mi uscata si-au trecut mai departe. M-am saturat sa fiu, sa exist. Pur si simplu nu mai vreau, nu mai pot...

Daca stau mai bine si ma gandesc... O sa ma caut , incercand sa ma gasesc, doar in natura.. Ea e singura ce tace si ma iubeste, caci ea e cu mine oriunde.. Asa cum se spune : "Ce nu pot crea, nu pot intelege!" . Dar nici n-am nevoie s-o inteleg. N-o sa ma complic , m-am saturat de teorii si conceptii inutile ! Nu pot intelege intru-totul natura, caci nu eu am creat-o. O pot insa intelege destul de bine incat sa fiu fericita in ea. Si ei nu ii pasa de mine, ea doar exista. Nu am un scop sau un motiv, si asta face totul mai placut si mai interesant de explorat, caci asa viata e pur si simplu arta. Cum Oscar Wilde, primul om modern spunea : "Arta e inutila." Dar asta nu o face mai putin frumoasa, nu-i asa?

Si daca tot am ajuns la arta... Cred ca si plansul e o arta , pana la urma! Dar stau si ma intreb... oare e o slabiciune, sau un curaj ? Unii n-au curajul sa planga! Sunt prea slabi sa recunoasca ca-i doare. - O idee. Altii sunt prea slabi sa recunoasca ca, doar in ei, e puterea de a merge mai departe, asa ca plang, incercand sa se exteriorizeze. Deci pana la urma.. e un curaj, sau un fapt al lasitatii, aceasca arta?



Si uite unde am ajuns.. Dar revenind, n-am nevoie de voi. Lasa-ti-ma! O sa... ma sting de una singura! Doar, lasati-ma... Lasati-ma, lasati-ma...

Eu ,abselta si pierduta

Sunt momente cand nu pot fi calmata. Pentru ca refuz sa imi administrez calmul din interior, iar din exterior e imposbil sa-mi vina, data fiind situatia de la care s-a plecat.

Lumea se strange gata sa se prabuseasca pe mine, dar in acelasi timp se indeparteaza de mine in infinit. Sau poate peretii trupului stau sa colapseze peste suflet, iar acesta se micsoreaza pana la infinit pentru a se proteja prin disparitie. Adesea ma intreb daca eu-ul acela mic si plapand, dar totusi atat de rezistent la intemperii nu e pe punctul de a ceda. Ma intreb daca nu ii e cumva frig, daca nu a obosit sa astepte in ploaie venirea acelui suflet care sa-l stranga la piept, sa-l ia in brate si sa-l incalzeasca. In aceste momente caldura atat de necesara lui e atat de usor de administrat, insa atat de greu de procurat. Fiindca el se raceste cand vede antagonismul dintre idealurile, dorintele si aspiratiile sale, si evenimentele exterioare.



Si parca totul se raceste, parca iar greseste, parca iar a gresit crezand ca e bine asa cum face, cand el nu a stiut niciodata ce e binele si raul ci doar suferinta si placerea, doar lucruri dincolo de bine si de rau. Iar doare! Iar nu pot opri gandurile, si iar am avut o oscilatie! De la maxim ( fericire debordanta) pana la minim (singuratate si suferinta). Si acum iar ma simt singura, asteptand acele brate sa ma incalzeasca, acele buze sa ma arda si acel trup sa pluteasca langa al meu! Am nevoie de suflete cu ale caror maini sa-mi impart destinul. Am nevoie de copilul din tine, de zambetul tau de baietelul inocent dar ranit......

Inca astept ce am asteptat mereu! Si in aceste momente imi dau seama ca nimeni nu intelege nimic din lumea asta, nimeni nu o vede cum e cu adevarat, caci nimeni nu intelege ...nu.. Starea mea depresiva are scurte pauze de un optimism care ma surprinde pana si pe mine. E bine ca inca ma mai pot surprinde, si schitez necontrolata un zambet de fiecare data cand imi surprind izbucnirea de optimism, plina de o naivitate copilareasca, de care nu ma mai credeam de mult a da dovada.

Dincolo de bine ,dincoace de rau !

Am ales sa raman pentru ca oricum nu puteam pleca. Sau nici nu vroiam. Sau amandoua.
Dincolo de toata hotararea si nehotararea mea, dincoace de orice urma de inversunare…
Stiu ca orice as face, m-as intoarce cu ochii inchisi inapoi. Sunt intre bine si rau: dincolo de bine, dincoace de rau. Prinsa intr-o nebunie din care refuz sa ies. Nebunie care ma face fericita… Si asta e tot ce conteaza.
Sunt linistita si impacata cu mine. Nu vreau mai mult decat am, pentru ca am mai mult decat si-ar dori altii… mult mai mult Si mi-e bine asa. Nu ma implineste in felul in care am visat, poate ca putina afectiune in plus e tot ce imi lipseste. Dar mi-e bine, momentan mi-e bine. Timpul e cel care va decide oricum…
Pentru ca eu asta sunt, pentru ca ma cunosc si pentru ca stiu ca…

Si-atunci… ce rost ar avea sa incerc sa mai plec?

Femeia e curva, iar barbatul e Don Juan.

Nu-mi mai refuz niciodata placerile si preferintele personale.
Nu mai fac compromisuri, de nicio natura care sa ma priveze de ceva, orice.
Sunt rea, respingatoare, inaccesibila si ciudata. Fac ce am chef si ce am pofta atunci cand vreau si numai atunci. Si astea prin prisma faptului ca sunt femeie, deosebita de celelalte, intr-adevar, dar tot femeie.
Si desi fac ce vreau eu, sunt momente in care trebuie sa imi stabilesc niste limite clare, generale sau particulare, pentru a nu fi categorisita ca mai sus.
Am invatat sa ma joc cu mintea lor, a celorlalti, fie femei fie barbati; Merg pana in panzele albe daca eu vreau si cred ca e ok. Insa am limitele mele umane, feminine mai mult… stiu cand trebuie sa inaintez si cand sa ma retrag, stiu sa ma abtin daca e musai sa fac asta. Stiu sa zambesc desi am sufletul tandari, sau suparari care ma apasa; am invatat sa rad atunci cand imi vine sa plang si sa privesc viata din alt unghi, necunoscut celor din jurul meu care ma urmaresc uimiti si nu pricep nimic. Le zambesc dulce si tamp, ii fac sa inteleaga ca numai eu, din emisfera mea pot vedea lucrurile asa.
Nu inteleg cum la 18 de ani iti poti refuza anumite dorinte din principiu, sau “din dragoste” ( nu cu Mircea Radu, de data asta).
Am crezut mult timp ca asa ne e dat, motivul abtinerilor si al respingerilor mele fiind “din dragoste”.
Mai tarziu am aflat ca era doar o prostie… Totusi, cine-mi mai aduce mie inapoi acesti 18 ani frumosi pe care ii am?
Cand fac toate nebuniile pe care le am in cap, daca nu acum, cand buletinul imi zambeste inca?!?
Si totusi, ca femeie e mult mai greu sa duci o viata mai “libertina” (sa-i spunem) fara a fi catalogata drept curva.
O femeie care duce o viata dupa pofta inimii, care schimba barbatii dupa cum are ea chef, fara sa se gandeasca prea mult la ce va spune lumea, la principii, la ce va fi… si care-si traieste si pretuieste clipa mai mult decat orice, este de cele mai multe ori considerata o femeie usoara. De-aia trebuie sa aiba intotdeauna grija si sa fie putiiiin mai cerebrala in alegerile pe care le face.

Insa la barbati treburile stau total altfel. Cu cat mai multe femei, cu atat mai bine si mai apreciati!!! Cu cat mai multe reguli ale societatii incalcate, cu atat mai ravniti!!! Barbatii care sunt vesnic insotiti de femei, mereu altele si altele… sunt cei denumiti Don Juan.
Tu, barbatule trecut de 20 de ani, de ce te-ai calca pe mana? Pentru ca nu ai curajul sa fii independent si sa-ti traiesti viata dupa pofta inimii?
Ce motive ai avea, la varsta asta… cum si de ce sa continui o legatura cu cineva, incarcata de minciuni si de dorinte ascunse, de visuri in alte paturi… cand te atrage nebuneste altcineva?
Tu esti femeie si ai vrea, dar societatea tot incearca sa te cenzureze si uneori si reuseste… insa Tu esti barbat si poti, alege-o pe cea mai cea si fa-o a ta, nu sta legat de maini si de picioare, pentru nimic in lume.
Nu fi bleg, vremurile astea nu se mai intorc.
Tu poti,ea nu!!!
De-aia in cazul asta femeia e curva, iar barbatul e Don Juan. Corect sau nedrept, asta e societatea in care traim. Si in ea sunt si exceptiile de la reguli.
Asta e inca un motiv pentru care, din punctul meu de vedere… femeile NU sunt egale cu barbatii; n-au fost si nu vor fi niciodata.

Fii langa mine!

Nu ma judeca,nu ma invinovati. Am dreptul sa fiu asa,chiar daca nu vreau,chiar daca totul e involuntar de multe ori,dar am dreptul !

Nu-ti place ? Prea rece,prea indiferenta,prea rea ? Obisnuieste-te,e pe un timp,cred eu.

Tot ce-ti cer eu e sa fii langa mine.
Mangaie-ma,dezmiarda-ma,alinta-ma cu saruturi,imbratisari,fa-ma fericita,Iubeste-ma.


Stiu,chiar stiu ca uneori e greu cu mine,uneori sunt prea sensibila,alteori prea nepasatoare,ai rabdare,daca o sa fii langa mine in tot acest timp vei primi tot ce-i mai bun din mine.Am un caracter complicat,dar si darul de a te face cel mai fericit,e nevoie de rabdare,e nevoie de iubire,iar daca nu poti iubi,invata-te macar sa nu ma ranesti.Fii langa mine.

Save us

Si eram obisnuita sa mi se risipeasca sperantele si eu de fiecare data sa ma invinovatesc pentru ca ar fi trebuit sa pun punctul de la bun inceput.
Si cine imi poate promite ca de data asta nu va fi la fel?...nimeni.Chiar nu stiu ce ma face sa cred ca totul va fi exact la fel si ca povestea asta parca nu are sfarsit.
Parca m-as afla intru-un film,gen: romance,drama,horror.Mi-e frica.mi-e frica sa nu dau gres.Nu vreau sa se repete.Si mi-e frica .. Acum ma intelegi de ce nu-mi mai fac sperante?traiesc pur si simplu cu ziua de azi,mi-e prea frica sa fac planuri privitoare la noi pentru maine.
E un nou inceput,care mai mult sau mai putin imi da fiori.Vreau sa fie totul altfel. Vreau sa fim fericiti. M-am saturat de butonul care deja e rosu,care a fost de prea multe ori apasat,asa din nimic,sau poate din plictiseala,butonul ”exit”.Hai sa incercam ceva nou,butonul ”save us” ne da mai multe sanse.
Sunt satula sa tac,pune-mi vorbe in gura.
Sunt satula sa-mi fie frica,pune-mi sperante in inima.

Invata-ma

Invata-ma…
Invata-ma sa ma bucur din nou de lucrurile marunte ale vietii,
invata sa ma intelegi, sa-mi fii prieten inainte de orice.
Invata-ma sa am rabdare, sa nu mai cer totul sau nimic.
Invata-ma sa fiu puternica si curajoasa, dar cand ma afund in bratele tale, asa cum n-am mai facut-o niciodata pana acum, sa uit de tot si toate si sa traiesc doar pentru mine, pentru tine si pentru noi…
Invata-ma sa ma simt protejata langa tine, sa fii oaza mea de liniste, unde nimic rau din lumea asta nu ma poate atinge.
Invata-ma sa am iar incredere in oameni, sa am incredere deplina in tine.
Invata-ma sa ma regasesc in privirea ta, sa fii intrebarea si raspunsul meu.
Invata-ma sa nu ma mai tem de inceputuri cu gandul la trecuturi.
Invata-ma sa ma daruiesc asa cum am facut-o doar prima data, invata-ma sa fiu a ta, trup si suflet…
Invata sa ma iubesti asa cum sunt, sa ma lasi sa ma cuibaresc in sufletul tau…
Invata-ma cand ma uit pierduta si plina de neintelesuri la tine sa-mi amintesc ca barbatii sunt de pe Marte si femeie de pe Venus .
Invata-ma sa invat sa te iubesc.
Invata-ma sa-ti fac loc in viata mea, in planurile mele, in visele mele.
Invata-ma sa merg la bratul tau, sa-ti fiu prietena si iubita, femeie si copil. Invata-ma jocul asta nebun si frumos in 2. L-am uitat.
Invata-ma s-adorm si sa ma trezesc zambind…
Si-ti jur pe ce am mai scump ca vei fi cel mai fericit… si cel mai iubit dintre pamanteni.

Alb-Negru. Gen Eu-TU

Esti un las! Trebuia sa fii aici,sa ma inveti sa lupt! Trebuia sa fi mereu cu un pas in dreapta mea, sa-mi dai armele la mana,pentru a ma scuti de secunda fatala dinaintea impasului. Trebuia sa-mi stergi lacrimile si sa-mi ridici privirea,asa cum ai facut in tot acest timp,inainte sa te schimbi. Trebuia sa ma strangi puternic in brate, zicandu-mi "Trecem noi si peste asta! Te iubesc!" , iar eu sa te privesc cu lacrimi in ochi si sa-i multumesc lui Dumnezeu ca te-am intalnit.
Dar revin la realitate, si observ ca defapt ea e cu mult mai diferita. Tu nu esti aici,iar eu lupt singura. Risc sa iau milioane de gloante pana sa-mi incarc armele, iar lacrimile mele apar de nicaieri,cand ma astept mai putin. Acum nu sunt sigura ca voi mai trece peste asta, caci ma pot iubi milioane de persoane... dar nici acele milioane nu-ti pot recompensa lipsa.
Dar astea-s lucruri pe care nu le vei sti probabil niciodata. Pentru ca de azi inainte, o sa-mi iau scut anti-glont,dragul meu ! Mi-am incarcat foarte multe arme, si le am in fata mea,nu in dreapta mea, pentru a le avea la indemana cand cineva incearca sa ma doboare. Acum ma trezesc si-mi fac singura de mancare,imi fac o cafea tare ca sa-mi amintesc ca durerea VINDECA, si trebuie s-o suport, apoi imi iau geanta si dispar. Fiecare clipa imi aduce aminte de tine, recunosc. E greu,e foarte greu sa stiu ca s-a terminat de-a binelea. Tu erai tot ce aveam mai scump... Dar in acelasi timp,tu mi-ai distrus interiorul,l-ai cladit iarasi din piatra tot tu, ca sa fi sigur ca nimeni nu-l va mai putea imblanzi si topi, si-apoi ai disparut, fericit ca in sfarsit voi fi a ta pe veci. Dar tin sa-ti zic,dragul meu, ca acum am fost singura la McDonald's si mi-am luat jucarie cu Baby Strumf, si acum imi sterg singura lacrimile cu sutele de servetele pregatite in buzunarul meu drept. Saptamana viitoare voi merge sa vad Strumfii 3D, fara tine! Si sigur voi plange,dar imi voi ridica singura privirea, si voi zambi amar,stiind ca pe tine nu te doare deloc si ca NU-TI PASA! De aceea,te voi ruga sa uiti c-am insistat atat de mult sa-ti arat ca te iubesc. Te rog sa-ti amintesti doar c-am fost acolo cand nimeni nu era,si c-am impartit bune si rele,si atat.
Iar aici,te las doar cu tine. Am ajuns acolo unde drumul reprezinta un pericol , si ma retrag. O sa aleg alta cale,pentru a-mi urma linistita viitorul. Iar tu... Pe tine te iubesc. :)
Te iubesc asa cum n-o sa mai iubesc pe nimeni vreodata,tocmai de aceea te-am scos din viata mea. Ca sa te vad fericit.
Noapte buna, strumfix.