Stiti voi ce-i iubirea?

Iubirea e un pahar cu otrava, colorata in rosu. Ea te imbie sa ii simti gustul, sa o atingi cu buzele si sa o mirosi. Te imbie si pe urma, pentru fiecare picatura bauta, iti distruge o bucata de suflet. Te afli in vraja ei. Iar noua, oamenilor, ne place atat de mult sa fim sado-masochisti. Sa ne doara cat mai mult si cat mai rau. Ne place sa ne facem viata un calvar din cauza unei iubiri.

Despartire.

“Nu pot trai fara tine iar cu tine innebunesc”

Venise ziua despartirii. Stiau de mult asta si se priveau in tacere. Urma sa fie simpla, fara cuvinte, fara sfasieri. Sfasierile erau inlauntru. Mari cat un crater de vulcan din care tasnesc valuri de lava fierbinte. Totul avea sa se schimbe. Si asteptau ca lucrurile sa se intample. Fara lacrimi, fara zambete fortate. Nu mai era nimic de spus. Sa spuna “adio” sau ” la revedere”? Mai bine sa taca. Pe ei cuvintele i-au despartit asa ca acum, in al 13-lea ceas tacerea era prietenul din umbra. Azi vor fi doar doi straini pentru ca de maine vor deveni dusmani. Fiecare il va judeca pe celalalt pentru fiecare clipa irosita, pentru fiecare placere refuzata, pentru fiecare cuvant in plus. Se gandea chiar sa-i scrie o scrisoare in care sa puna doar un mare semn de intrebare in loc de cuvinte. Dar stia ca el nici macar nu o va deschide. Curios, si el se gandea sa-i trimita o scrisoare tot cu un semn de intrebare dar stia ca ea va cere prea multe explicatii si atunci a renuntat. Ea i-ar fi spus ca vroia sa-l mai vada o data zambind dar si-a dat seama ca nu era momentul. La urma urmei, era doar o despartire, iar ei erau doi oameni seriosi care trebuiau sa-si joace rolurile pana la capat.

...

Ce a lipsit pentru ca ecuatia sa fie perfecta? Cuvintele sau curajul din spatele cuvintelor? Sau si una si alta? De ce am vorbit atunci cand trebuia sa tac si am tacut atunci cand iti doreai vorbele mele? Simplu. Pentru ca mi-era frica. Mi-era frica de ceea ce simteam si atunci mi s-a parut mai simplu sa mint. Sa ma ascund in spatele unui zid straveziu de indiferenta. Un singur cuvant de-al tau ar fi fost de ajuns sa sparga toata apararea mea dar cuvantul tau n-a venit.

Acum ma privesti in tacere si stiu ca ma judeci. Ma minti, te mint si ni se pare firesc. Ii mintim si pe ceilalti care n-au nicio vina pentru lasitatea noastra.

Cateodata ma amagesc cu gandul ca si tu esti coplesit de acelasi potop de intrebari ca cele din mintea mea si ca mai devreme sau mai tarziu vei face un drum catre mine. Dar stiu ca drumul asta ar semana atat de bine cu tine incat eu m-as pierde undeva pe la mijloc cu vesnica intrebare “de ce?” si fara speranta unui raspuns “pentru ca …”

Cu toate astea, recunosc ca imi iubesc diminetile pline de iluzii chiar daca stiu ca pana seara se vor spulbera. Am nevoie de ele ca sa trec peste inca o zi, peste inca un drum inchis la capatul caruia nu m-asteapta nimeni.

Why?

De ce avem nevoie sa creada ceilalti in noi? N-ar fi suficient sa credem noi insine in propria persoana? De ce ne indoim de toti si de toate? De ce ne dorim atat de mult sa fim laudati de ceilalti? De ce ne flateaza orgoliul chiar si minciuna? De ce suntem atat de mici si patetici? De ce mintim ca nu ne pasa cand de fapt cersim atentia celor din jur? De ce facem alegeri proaste? De ce ne ratam viata? De ce atunci cand nu avem nimic de spus ne ascundem in spatele cuvintelor complicate? De ce atunci cand n-am inteles nimic ne lansam in teorii complicate incercand sa ne mascam ignoranta? De ce pretindem ca suntem altfel decat in realitate? De ce ne amintim doar raul care ni s-a facut? De ce dispretuim suferinta celor din jur? De ce ii ranim atat de usor pe ceilalti? De ce preferam sa uitam in loc sa ne infruntam problemele? De ce alegem calea minimei rezistente? De ce ne este frica? De ce speram in miracole in loc sa luptam pana la capat? De ce ni se pare ca singurul lucru care conteaza este propria viata?

Ca si mort.

-totul a fost o minciuna.a dracu de buna. -2 luni,2 saptamani si 2 zile. -de ce trebuie sa sufar si dupa tine?cum am suferit si dupa "ei"? -esti la fel ca ceilalti?aaa nu...stiu:) esti mult mai rau. -unde sunt ma toate sentimentele alea?unde?au disparut?asa...pur si simplu? -telefonul numai suna.poate a cazut reteaua.sau poate numai ai baterie...sau poate chiar ai uitat de mine. -stii ca nu pot sa mananc? -stii ca nu pot sa dorm? habar nu ai.te doare fix undeva.sau nici macar acolo. -trebuie sa recunosc ca esti un actor foarte bun. -vezi? afara sta sa ploua.ar trebui sa fiu fericita.dar....nici macar ploaia nu mai ma poate face sa zambesc. -imi vine sa sterg tot ce am scris pana acum si sa spun ca nu imi pasa...dar..nu pooot -si telefonul tot nu suna.cum poti ma?cum? ... stiam ca o sa mi se faca dor si o sa vreau sa te sun si ti-am sters nr. -incerc sa imi fac unghiile...dar imi tremura mana. -ma inteapa inima. -ahh ce dracu mi-ai facut? -ma streseaza telefonul.ma uit din 5 in 5 secunde.si nimic..Il sparg. -as vrea sa vin sa iti inapoiez toate lucrurile.dar...mi-e frica ca o sa ma tratezi cu indiferenta si nu as suporta...si daca o sa faci asta:) asta e.ma resemnez -pana acum stiam ca o sa incerci sa vb cu mine macar...sa ma cauti...sa te agiti...dar acum...sunt sigura ca nu te voi mai vedea facand lucrurile astea. -"am nevoie de tineeeeee..." am nevoie pe dracu.nu am nevoie de nimic si de nimeni. -si tu o sa pleci..si eu voi ramane...si voi vedea zilnic locurile in care ne intalneam. -ahhh...mi-e rau. -totul trece asa cum vine...si poate eu sunt de vina pt tot ce mi se intampla. Hai gata:).

heh..

-am o plictiseala a dracu rau in mine -am mancat preaaa multe prajituri.o sa ma fac cat balena:) -nu am subiecte pt"new post".deci aberez -ma cam doare undeva ca te porti asa cu mine...dar durerea asta.hmmm....sunt obisnuita chiar daca nu ma asteptam la asa ceva din partea ta,si acum chiar pun punct.poti sa te pui si in cap. -e aiurea frate.aiurea rau. -parca mai am pofta de o prajitura.