Povestea fluturelui.

Intr-o zi intr-un cocon a aparut o mica gaura; un om, care trecea din intamplare prin preajma, s-a oprit mai multe ore pentru a observa fluturele care se forta sa iasa prin aceasta gaura mica.
Dupa multe incercari se parea ca fluturele a abandonat, si gaura ramasese la fel de mica. Parea ca fluturele a facut tot ce putea si nu mai era in stare de nimic altceva. Atunci omul a decis sa ajute fluturele: a luat un cutit si a deschis coconul. Fluturele a iesit imediat. Insa corpul fluturelui era slab si anemic; aripile sale erau putin dezvoltate si aproape ca nu se miscau.Omul a continuat sa observe crezand ca dintr-un moment in altul aripile fluturelui se vor deschide si vor putea suporta greutatea fluturelui pentru ca acesta sa poata zbura.
Acest lucru nu s-a intamplat! Fluturele si-a trait restul vietii tarandu-se pe pamant cu corpul sau slab si cu aripile chircite.
Nu a putut zbura NICIODATA!Ceea ce omul, prin gestul sau de bunatate si prin intentia sa de a ajuta, nu a inteles, este ca trecerea prin gaura stramta a coconului era efortul necesar pentru ca fluturele sa trimita lichidul din corpul sau catre aripile sale pentru a putea zbura. Era chinul prin care viata il punea sa treaca pentru a putea creste si pentru a se dezvolta. Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata.


Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati.
Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.
Nu am putea zbura NICIODATA!

Traieste-ti viata fara frica, ataca toate obstacolele si demonstreaza ca le poti suporta!

O viata e prea mult

Sunt sigura ca acum un an eram un om mai bun si mai rabdator . Acum un an, credeam in oameni si credeam ca visele pot deveni realitate .
A fost un an al naibii de greu si acum sunt destul de "terminata" . Nu mai am nervi si nici nu mai pot sa plang . Nu mai am nici putere sa-mi ascund sentimentele. Imi stau scrise pe fata asa cum scriu eu randurile astea aici. Nu mai am putere sa dau explicatii, sa raspund ,sa inteleg ,sa intreb ,sa-mi pese.
Singurul lucru pe care il regret, e ca nu am invatat oamenii sa ma aprezieze si uite acum ce se intampla.

Amageste-ma!

Unii ar mai spune si ca te minti singur, altii ar spune ca de fapt sunt dorinte ,iar din dorinte incepe totul. Dar cat de sanatos e? nu devii mai suparat cand ce-ti doresti nu e ce ai nevoie?
Spuneam la un moment dat ca sunt fericita. Probabil asta si era, dar a fost prea scurt acel moment sa-mi dau seama de veridicitatea lui, o clipa prea stramba sa o pot simti cu adevarat ca ceva palpabil si demn de ce`mi doresc acum de la mine.
What is the meaning of my life? 
Am citit ceva, un om, un barbat isi petrece toata viata cautand femeia perfecta. Ajuns la batranete, singur, un prieten il intreaba : "De ce ai fugarit toata viata o fantasma? Femeia perfecta nu exista!" Batranul raspunde : "Te inseli, am gasit`o, doar ca ea cauta barbatul perfect!"
Chiar sa fie asa? Chiar ca atunci cand gasesti ce ti`ai dorit, dorinta ta sa nu te vrea? E ca si cum ai luat bataie cu propriile arme, similaritatea dintre tine si dorinta e atat de mare incat va face sa va respingeti involuntar. Asadar ce caut eu in viata mea? 
Initial nimic. Initial doar liniste. Initial iubirea aia care sa ma faca sa plang dimineata, caut fericirea care sa`mi arate ca viata e ceva pentru mine cum eu sunt viata pentru altcineva. 
Amagirea nu e sanatoasa, e pain killer. Un analgezic care isi pierde efectul la un moment dat si te intrebi daca mai merita sa iti doresti altceva, sa vrei mai mult.
Incep cu ce nu vreau. Nu vreau aia, asta si cealalta. Nu vreau minciuna, nu vreau prieteni superficiali, nu vreau iubiri ipocrite. Poate nefericirea era fericirea mea, poate singuratea e linistea pe care o vreau .Eu o sa raman in coltul meu, rautacioasa si sarcastica, de gheata si simpla. Raman eu cu mine, raman cu gandurile mele care nu au un scop, nu au un rost, dar ce conteaza? 
Mai iau un analgezic si ma culc, maine oricum se lumineaza dimineata, maine oricum mananc si respir. 
Le luam cum vin fara interventie. Fara sa simt, fara sa intreb, fara dorinta de a afla. Dinafara mea, nu e nimic gresit, e doar un inceput greu, e doar cum ar trebui sa fie, dificil, ca asa sunt inceputurile, doar sfarsiturile sunt tragice. 
Tine minte ca corectitudinea sta in responsabilitatea care a venit odata cu puterea de a trece peste orice obstacol .Ma invart in jurul meu pentru ca eu sunt prietenul meu cel mai bun, linistea inteligenta o primesc cand intreb "De ce eu?" si e un raspuns cum nu pot primi altul mai dulce.

Nu spunem nimic

Dar ce pana mea e rau in a fi singur? Mi s-a spus mereu: "E bine sa socializezi!" , "Comunicarea este foarte importanta!" , "Prietenii adevarati vor fi acolo!" , "Spune ce simti, exteriorizeaza-te!". Pana acum nu mi s-a intamplat nimic bun facand lucrurile astea. Prietenii adevarati nu au fost acolo, daca am spus ce am simtit, l-am panicat pe ascultator si ma evita de atunci, si nu, nu e bine sa socializezi, pentru ca asta consuma energie cu oameni, in general prosti, daca ai norocul sa fie destepti, e perfect deoarece interactionezi in alt mod si discutia devine interesanta, lucru care depaseste cu mult terminul de socializare. Am lasat la sfarsit asta cu comunicarea pentru ca nu m-am hotarat in privinta ei, importanta este, dar e mai important ce comunici si ce iti este comunicat.
Cand ceva se schimba, ai tendinta de a lua totul de la zero de parca tot ce ai fost pana in acel moment se sterge si te simti un fel de super erou traind cu impresia total gresita ca asta e sansa de a deveni omul care ti-ai dorit intotdeauna sa fii. Incerc copilareste sa fiu draguta si politicoasa cand nu vreau sa fiu draguta si politicoasa, ma straduiesc sa nu tip cand vreau sa tip si ma chinui foarte tare sa nu imi pese cand de fapt imi pasa prea mult si doar la asta ma gandesc. Schimbarea este buna dar iti cam zdruncina temeliile.
In general, nu vorbesc despre nimic. Nimic memorabil azi sau ieri, nimic din ce simt, nimic din ce se intampla in Japonia, dar intr-un fel sau altul, am ajuns la concluzia ca am prea mult bagaj emotional nefolositor si care e atat de greu si atat de stresant, incat nu-mi doresc nici macar la categoria "amintiri" sa ma incarc cu el.Pai si uite cum fac. Il pierd. Il uit in gara din comuna Tufesti, judetul Braila. Cine vrea poate sa smotoceasca in el, dar se poate amuza foarte putin spre deloc, sa ia ceva se numeste furt plus ca nimic de acolo nu e pe bani, iar sa trimita pe la ziare gen "Povestea mea". "Intamplari adevarate" , etc. e violarea intimitatii, deci tot delict, si eu acuma presupun ca toti oamenii de acolo sunt drepti si le e frica de politie. Oricum nici strainii nu au ce face, cum nici eu nu am ce face cu el, de asta il uit. Acolo. Ca daca imi trebuie, poate ma intorc.
Nu pot fi substitut. Acest lucru m-a obosit foarte tare, atat de tare ca am fost aproape de a renunta la lucruri pentru care am luptat sa le obtin. Nu pot fi iubita X si /sau amica Y si/sau prietena Z. Pot fi  iubita ,amica si prietena, chiar toate trei deodata, dar EU in locuri deja prestabilite, eu in ecuatia XYZ devin obosita pana la deprimare. Plus ca urasc matematica din strafundul adancului meu suflet si matematica nu e buna, e caca. Din aceasta ipoteza, in urma demonstratiei de mai sus, tragem concluzia ca si ecuatia XYZ nu e buna, e caca. 
Cum spun uneori, "nu pun intrebari, ca mi-e frica de raspuns". Eu nu mai astept raspunsuri, desi intrebarile raman dar realizez ca ele nu au voce, ceea ce e super si in plus, nici macar nu sunt corecte. Intrebarile mele nu sunt ce vreau sa stiu, ele sunt pentru ca am fost intr-un impas. 
De azi pot!. De azi am timp! Si pentru ele, si pentru ei, si pentru ea, si pentru el, si pentru tine, dar mai ales pentru mine.

Barfa

Exista multe argumente sustinute de morala colectiva, dupa care barfa, trebuie condamnata, amendata social si descurajata . Dar exista, dincolo de pierderea de timp, caracterul trivial, adesea rautacios al barfei, si un beneficiu alimentat de toleranta si imposibilitatea criminalizarii ei: barfa aduce cu sine o intelegere mai profunda a naturii umane si a felului in care este aranjata lumea. 

Cum puritatea morala este imposibila, tot asa si barfa este posibila, pentru ca noua, fiind fiinte sociale, ne place tare mult sa gandim, sa apreciem si sa vorbim despre oameni si despre noi insine. Cel mai comun argument al celor care declara ca resimt un dezgust instinctiv fata de barfa este faptul ca barfa, este nepermisa ,pentru simplul motiv ca ,problemele private ale altora nu sunt treaba noastra, nu ne privesc pe noi. Acest argument se refera la faptul ca barfa violeaza dreptul individual la viata privata.

Mai mult decat atat, cand barfim, cand aflam ceva care pateaza reputatia cuiva, cand aflam ca acesta “nu este usa de biserica”, traim o senzatie de putere atat fata de cel barfit, cat si fata de cei care nu sunt in cunostinta de cele ce se discuta. Satisfactia de a detine o informatie este in sine suprema si ea este cu atat mai mare, cu cat numarul celor carora le livram informatia, pe care in acel moment numai noi o stim, este mai mare. 

Barfitul este chiar excitant pentru ca subiectele de barfa se refera la lucruri inerent interesante, cum sunt sexul, banii si puterea, toate acestea fiind universal valorizate. Dar, in multe cazuri, intensitatea excitatiei, care acompaniaza barfa, reiese in ceea ce numim lucruri secrete. 

Barfa este interesanta. Si este interesanta pentru ca chiar modul ei de realizare – conversatia – reprezinta un aspect placut al vietii de relatie, o petrecere placuta a timpului liber si chiar “neliber”. Barfa, prin superficialitate şi trivial, este recreativa. Cand vorbim despre firea oamenilor, despre comportamentul lor, defectele, placerile, iubirile, insatisfactiile lor, noi devenim brusc interesati si atenti. 

Exista informatii despre noi pe care doar noi le stim, inaccesibile pentru altii. Este lumea secretelor de sine, a secretelor personale, un geam inchis altora. Dar exista si un geam inchis noua, pentru ca altii stiu, gandesc, vad lucruri despre noi, inaccesibile noua insine. 

Balanta pare sa se incline in favoarea barfei, atat la nivel social, cat si la cel individual. Judecand lucid si luand in consideratie natura umana, ar trebui poate sa fim mai putin dispusi s-o punem la zid si mai dispusi sa nu ne simtim vinovati cand barfim. Si, mai ales, sa nu fim ipocriti.