La multi ani !

Proconsul - Despre Tine

Cate stele vor muri fara sa simt
Cata vreme va mai fi pana am sa te ating
Si cate strigate de dor se vor pierde in vant
Cate zile voi trai doar cu tine in gand...

vrei sa inotam impreuna?

Este ciudat cum putini nervi te pot face sa spui anumite lucruri pe care nu ai dori sa le spui niciodata in viata ta, asta este dovada ca nu ne putem controla nici pe noi insine, iar daca nici macar atat nu reusim sa facem, eu ma intreb, cum putem controla sau conduce pe altii daca nici pe noi nu reusim sa ne stapanim ?

Trist, chiar foarte trist dar si foarte adevarat, iar adevarul doare foarte tare dar trebuie spus si credeti-ma ca este genul de durere la care anesteziile, scuzele si nimic din ce s-a incercat pana acum nu o poate face sa inceteze.

Ma simt ca si cand as fi pe patul de spital, in sala de operatii dar sunt singura, nu este nimeni care sa ma opereze, nimeni care sa ma anestezieze pentru a nu mai simti acea durere si nimeni care sa te poata convinge ca totul va fi bine.

Imi pare rau...

As pleca..departe..sa scap de lumea asta..sa-mi creez o lumea a mea, unde pot sa o iau de la capat, sa nu ma cunoasca nimeni, sa incep alta viata.
As vrea o lume mai buna,nu plina de ura,sa comunicam mai mult..sa fie ALTFEL.
As vrea sa evadez pentru muult timp. Dar nu stiu unde. Si cu cine.
As vrea...multe..dar nimic nu poate deveni realitate. Nici cea mai mica dorinta. In lumea asta nimic nu e posibil..dar in lumea mea imaginara as putea sa fiu printesa din castel, Scufita din poveste, unul dintre cei 3 purcelusi sau orice personaj as vrea sa inventez.PENTRU CA AR FI LUMEA MEA, si poate intr-o zi a noastra.
Ma simt ciudat si postarea asta nu are nici un sens..dar totusi...

Nu sunt singura.
Nu am nimic de pierdut.
Deja am pierdut tot ceea ce conta.
Inconjurata de multime,incerc sa imi fac loc in lumea..viselor.
Ma doare capul de atatea dezamagiri,dureri,de atatea amagiri,atatea sperante alungate.
Incerc sa ma privesc.
Incerc sa imi dau seama de ce simt.
Ura ma apasa,dragostea ma ridica in vazduh.
Inchid ochii,un zambet simt cum se strecoara pe chipul meu umezit de atatea lacrimi.
Vad atatea lucruri frumoase,dar ii deschid intr-un final si imi dau seama ca m-am amagit din nou.
O lacrima curge usor,prelingandu-se pe obraz.
O aud lovind pamantul.
Pamantul asta uscat de atata ura.Ura ce imi apasa mintea.Mintea ce a incetat sa ma judece de cand ai fugit de tine.
Tu,inger fara aripi.Mi-ai spus ca ai renuntat la aripi pentru mine,iar eu am fugit de tine.Imi pare rau ...
Nu te mai intoarce.
Nu mai vreau sa ma stii.
Nu vreau ...
Nu mi-ai indeplinit misiunea.
M-ai lasat singura in lume,singura fara ajutor,singura fara sprijin.
As vrea sa stiu ca iti e bine…
As vrea sa stiu totul despre tine.
Dar e prea tarziu pentru mine.
Prea tarziu pentru a alerga spre tine.
Ai plecat o data din bratele mele.
Nu imi voi mai putea sprijini capul pe pieptul tau,nu voi mai putea respira in ritmul inimii tale.Nu voi mai putea face nimic pentru tine.

Timpul ma apasa,la fel si lacrimile mele,simt totul greu.
Vreau sa urlu,sa plang in hohote.
Dar durerea e prea mare,e sfasietoare.
Norii ma inconjoara,incearca sa imi spele gandurile prin ploaia lor,prin picaturile lor de apa pura si cristalina.
Dar fiecare picatura ce ma atinge ma face sa ma simt mai rau.
Picioarele imi cedeaza.
Cad in genunchi implorand iertare.
Implorand la ceva mai bun.
Dar stiu ca greselile mele sunt prea mari pentru a putea fi iertate.
Ma intind pe pamantul rece si umed.
Sarut locurile unde odata mi-ai fost alaturi.
Dar nu mai simt nimic in afara de praf si noroi.
Vei merge mai departe iar de mine vei uita.
Privesc lumea,incerc sa vad ceva neatins de rautate…

Dar chiar si insasi bunatatea este patata.
Asta e viata mea.
Stau cu ochii inchisi incercand sa te vad.
Nu te mai vad.
Nu imi mai pot aminti chipul tau.
M-ai lasat in frigul durerilor.
Chiar am meritat asta?
Regret tot,regret tot ce ma facut sa ma gandesc la tine,iar acum imi regret viata.
Sunt doar o visatoare care tanjeste decat la vise de neinfaptuit.
Cer prea mult de la lume,de la mine,de la tine?
Uneori ma simt un personaj din povesti.
Dar acum simt cu povestea vietii mele ia sfarsit,un final sfasietor,pentru fiecare cititor..









Dragostea mea va fi alaturi de tine cat inca simt ca sunt vie..

...

Anul asta am facut multe lucruri: am iubit, am urat, am aruncat, am luat inapoi, am plans, am ras, am fost indiferenta, am luptat, am cedat.
Dar abia acum am realizat ca totul a fost in zadar.
Am incercat sa fiu fericita pentru tine, sa ma bucur ca esti fericit fara mine.
Nu am asteptat nimic, nu am asteptat sa vina totul de la sine; pentru ce am vrut, am luptat.
Dar pacat ca nu am fost in stare sa imi dau seama ca lupt pentru ceva ce nu exista.
Am fost optimista tot timpul, imi spuneam ca voi reusi, pentru ca la sfarsit sa cad de sus de tot.
Si a durut.
Si inca doare.
Si va mai durea mult timp.


Vezi si tu?Unii omoara iubirea..si tu ai omorat-o..
Iubesti o zi..si o eternitate te chinui sa uiti.
De ce sa uiti?
De ce nu ramane al tau?
De ce n-ai ramas al meu?
Omoara clipa asta.
Sterge-o!
Ingroap-o adanc!Adanc de tot!
Sa nu-mi mai pot aminti de ea niciodata.
Iar eu ii voi pune lacat.
Sa n-ai acces niciodata la ea.
Iar cifrul il voi imprima in inima mea.
Uita-ma.Daca n-ai sa ma iubesti,pleaca!
Pleaca!Inainte sa fie prea tarziu.
Inainte sa nu te mai las eu sa pleci.
Am crezut ca e ceva frumos,unic si REAL!
Dar tot ce-a fost..n-a existat.
A fost ceva ce n-a fost defapt.De ce nu mi-ai spus de la inceput?