Tu poti sa dispari;eu voi ramane.
marți, 15 mai 2012
Vreau o cheie pentru un sertar.
M-am bagat in pat. Sunt doar in chiloti si intr-unul dintre tricourile mele preferate de stat in casa. N-am mai dormit de mult timp asa. Dar azi...AZI mi-a fost dor de el. Azi m-am gandit mult la el...mai mult decat trebuia, cu mult mai mult decat merita.
Azi simt nevoia sa nu am prea multe pe mine. Povara amintirilor ma incarca suficient de mult. In noaptea asta vreau sa ma simt usoara, dezgolita de particule negative, vreau sa am respiratia usoara, mintea limpede, sufletul insetat de nou.
Maine dimineata e o noua zi, e un alt azi, un "azi" diferit. Cand ma voi trezi, voi bea din cana mea de lapte , ma voi bucura de un nou inceput si ma voi gandi la multe, la atat de multe incat sa nu mai fie nevoie sa fac trimitere la ieri, adica la AZI, adica ..la AZI`ul asta nenorocit de care mi-e dor , de care nu mai vreau sa stiu.
Ador sistemul asta uman de dulap cu multe sertarase, multe si umplute cu diverse chestioare. Azi deschid unul, maine deschid altul si uite asa...creez noi amintiri, indes mai adanc in sac amintiri mai vechi , le fac din ce in ce mai vechi pana cele noi reusesc sa imi bucure sufletul fara umbre de praf din vechiul sertaras. Maine o sa deschid un alt sertaras. In cel de azi nu trebuia sa sterg praful, nu swtiu de ce l-am mai deschis. La naiba cu greselile astea ! Eh ..dar maine e un nou sertaras la rand, sunt zambete ce stau sa le vina randul pentru a iesi la iveala, sunt ganduri noi, NOI !
Azi simt nevoia sa nu am prea multe pe mine. Povara amintirilor ma incarca suficient de mult. In noaptea asta vreau sa ma simt usoara, dezgolita de particule negative, vreau sa am respiratia usoara, mintea limpede, sufletul insetat de nou.
Maine dimineata e o noua zi, e un alt azi, un "azi" diferit. Cand ma voi trezi, voi bea din cana mea de lapte , ma voi bucura de un nou inceput si ma voi gandi la multe, la atat de multe incat sa nu mai fie nevoie sa fac trimitere la ieri, adica la AZI, adica ..la AZI`ul asta nenorocit de care mi-e dor , de care nu mai vreau sa stiu.
Ador sistemul asta uman de dulap cu multe sertarase, multe si umplute cu diverse chestioare. Azi deschid unul, maine deschid altul si uite asa...creez noi amintiri, indes mai adanc in sac amintiri mai vechi , le fac din ce in ce mai vechi pana cele noi reusesc sa imi bucure sufletul fara umbre de praf din vechiul sertaras. Maine o sa deschid un alt sertaras. In cel de azi nu trebuia sa sterg praful, nu swtiu de ce l-am mai deschis. La naiba cu greselile astea ! Eh ..dar maine e un nou sertaras la rand, sunt zambete ce stau sa le vina randul pentru a iesi la iveala, sunt ganduri noi, NOI !
duminică, 13 mai 2012
Remember?
"In fiecare noapte, in visele mele
Te vad, te simt
Si asa stiu ca tu continui sa mergi mai departe
Dincolo de distanta
Si spatiile dintre noi
Tu imi vei arata cum sa continui
Aproape, departe, oriunde ai fi
Cred ca inima mea va continua sa bata
Inca o data tu deschizi usa
Si esti aici in inima mea
Si inima mea va continua sa bata
Dragostea ne poate atinge o singura data
Si sa dureze toata viata
Si nu ne paraseste pana nu ne vom duce
Dragostea a fost cand te-am iubit pe tine
Cu adevarat, Te-am tinut in viata mea
Si am mers mereu inainte
Aproape, departe, oriunde ai fi
Cred ca inima mea va continua sa bata
Inca o data tu deschizi usa
Si esti aici in inima mea
Si inima mea va continua sa bata
Esti aici
Nu imi mai e frica de nimic
Si stiu ca inima mea va continua sa bata
Vom sta intotdeauna pe aceasta cale
Esti in siguranta in inima mea
Si inima mea va contïnua sa bata."
.......................
Atat.
vineri, 11 mai 2012
Every step that you take,could be your biggest mistake?
Cele mai importante decizii nu sunt usor de luat,iar majoritatea luam decizii proaste fara sa ne dam seama.
De aceea se intampla uneori sa faci greseli pentru care sa nu gasesti o explicatie,iar cei din jur te pot judeca usor pentru niste decizii superficiale.
Atunci cand iei anumite decizii trebuie sa realizezi ca o sa trebuiasca sa platesti un anumit pret.Pentru ca nu conteaza ce decizie vei lua,tot vor fi persoane pe care le ranesti.Nu poti multumi pe toata lumea.
Nu?
Si cum ar trebui sa procedezi in astfel de situatii?
Simplu.Nu mai dai detalii celorlalti despre situatia in care te afli,iti iei haina si pleci,chiar si in miez de noapte,pentru a-ti limpezi mintea.
Daca iei decizii gresite,trebuie sa accepti situatia asa cum este,sa fii ok cu tine.Ca doar nu poti prezice acum viitorul,insa realizezi ca il poti doar influenta.
Deci deciziile grele,usoare,de zi cu zi,din stanga,din dreapta nu le poti tine mereu socoteala ,dar inainte de a lua una,mai trebuie sa stii si tu ca exista o doza de risc.(pe care nu o putem prevedea)
marți, 8 mai 2012
De ce suntem cum suntem?
Nu as da timpul inapoi si cu siguranta nu l-as da pe fast-forward , dar oare daca as avea puterea de a schimba oamenii pe care ii am in viata mea as face-o?
Toti prietenii care m-au dezamagit sau de pe urma carora am suferit mi-au aratat adevarata fata a perversitatii si a invidiei, care exista doar din simplul fapt ca tu ai si altii nu. Mi-au dovedit ca binele poate fi pedepsit iar raul rasplatit, ca nu exista granita intre ura si iubire, ca lucrurile nu sunt ceea ce par, sunt ceea ce se vede.
Insistenta asupra calitatii de om nu a existat din nicio parte, nu a existat in fapte, polemici, povestiri, lectii, , etc. Ce ma defineste pe mine astazi?
Oamenii care fac parte din viata mea, alegerile care m-au adus astazi aici sau pur si simplu "asa a fost scris"?
Cred in destin dar nu in noroc, cred in Dumnezeu dar nu in religie, cred in sentimente extreme ca iubirea si ura dar nu in sentimente aleatorii ca gelozie, ciuda, antipatie sau simpatie, cred in spirite fara liniste dar nu in fantasme vazute in lumina becului.
De ce fac asa? Ma simt ca in desenele animate "Familia De ce?", dar nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb mereu care este rostul meu aici, acum si de ce gandesc asa? Ce anume ne da liberul arbitru? Ce ne limiteaza in gandire si ce anume ne invata rautatea unui om sau bunatatea fara limite a altuia?
Oriunde ma intorc vad tradare, pasiune, ura, cearta, fericire, tupeu, educatie, excelenta, zambete. Raman la stadiul de gust si atat? Ma limitez, din nou, fara ca cineva sa imi impuna unde sa ma opresc, asa ca ma intreb din nou daca as schimba ceva din trecut, un om important, ce ar ramane din ce am invatat sau pur si simplu am vazut? Ar ramane gol? Ar ramane invatatura in stand by pentru a ma educa mai tarziu?
Sau nimeni nu conteaza in afara de mine. Asta este raspunsul cel mai simplu si mai logic, nu urasc daca nu iubesc, nu sunt fericita daca nu iubesc. Orice cauza are un efect, ca de obicei.
Revelatia de astazi este ca tot ce am trait iubesc din tot sufletul, chiar daca ma urasc ca imi amintesc momente urate si triste. Chiar si ele m-au definit ca om, ca om rau sau bun, ca om frumos sau urat. Tot ce am e din cauza mea, tot ce sunt, sunt ce am castigat in lupta cu mine insumi, dovedindu-mi din nou ca lumea nu este in culorile negru si gri. Pe ici, pe colo, sunt dungi albe, pentru care se merita sa calci kilometru de negru abanos si noroios.
Toti prietenii care m-au dezamagit sau de pe urma carora am suferit mi-au aratat adevarata fata a perversitatii si a invidiei, care exista doar din simplul fapt ca tu ai si altii nu. Mi-au dovedit ca binele poate fi pedepsit iar raul rasplatit, ca nu exista granita intre ura si iubire, ca lucrurile nu sunt ceea ce par, sunt ceea ce se vede.
Insistenta asupra calitatii de om nu a existat din nicio parte, nu a existat in fapte, polemici, povestiri, lectii, , etc. Ce ma defineste pe mine astazi?
Oamenii care fac parte din viata mea, alegerile care m-au adus astazi aici sau pur si simplu "asa a fost scris"?
Cred in destin dar nu in noroc, cred in Dumnezeu dar nu in religie, cred in sentimente extreme ca iubirea si ura dar nu in sentimente aleatorii ca gelozie, ciuda, antipatie sau simpatie, cred in spirite fara liniste dar nu in fantasme vazute in lumina becului.
De ce fac asa? Ma simt ca in desenele animate "Familia De ce?", dar nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb mereu care este rostul meu aici, acum si de ce gandesc asa? Ce anume ne da liberul arbitru? Ce ne limiteaza in gandire si ce anume ne invata rautatea unui om sau bunatatea fara limite a altuia?
Oriunde ma intorc vad tradare, pasiune, ura, cearta, fericire, tupeu, educatie, excelenta, zambete. Raman la stadiul de gust si atat? Ma limitez, din nou, fara ca cineva sa imi impuna unde sa ma opresc, asa ca ma intreb din nou daca as schimba ceva din trecut, un om important, ce ar ramane din ce am invatat sau pur si simplu am vazut? Ar ramane gol? Ar ramane invatatura in stand by pentru a ma educa mai tarziu?
Sau nimeni nu conteaza in afara de mine. Asta este raspunsul cel mai simplu si mai logic, nu urasc daca nu iubesc, nu sunt fericita daca nu iubesc. Orice cauza are un efect, ca de obicei.
Revelatia de astazi este ca tot ce am trait iubesc din tot sufletul, chiar daca ma urasc ca imi amintesc momente urate si triste. Chiar si ele m-au definit ca om, ca om rau sau bun, ca om frumos sau urat. Tot ce am e din cauza mea, tot ce sunt, sunt ce am castigat in lupta cu mine insumi, dovedindu-mi din nou ca lumea nu este in culorile negru si gri. Pe ici, pe colo, sunt dungi albe, pentru care se merita sa calci kilometru de negru abanos si noroios.
luni, 7 mai 2012
Explica tu!
Si intervii la un moment dat pentru ca nu mai ai de ales. Deja nu`ti mai place scenariul,actorii sunt prost coordonati, regizorul nu`si face treaba iar cel ce plateste pentru piesa, adica eu, sunt nemultumita. Eu nu fac viata usoara nimanui, scene mai sunt, iar ei isi vor gasi rolul in alta parte daca vor persevera in cautarea lor.
Asa ca treci la fapte. Si spui simpul : "Gata! Du-te! iesi afara!" Intrebarile ce vin din partea lor sunt prea putin interesante pentru mine incat sa dau o jumatate de raspuns daramite sa explic pe intelesul lor ce anume m-a adus in fata lor cu afirmatia asta, ca e stupida ar zice unii. Explicatiile nu le dau eu, nu vreau eu sa fiu Judecata de Apoi, sa cantaresc faptele pe taler, ai facut si bine, dar totusi micul rau e mai greu decat marele bine. Daca te-as simti important as face si asta, dar tu cauti apreciere pentru ce ai facut tu, si o cauti pentru ca in mod principal tu nu esti satisfacut de ce ai facut, ai nevoie sa`ti spuna altii cat esti de bun. Nu, nu esti bun, poate pentru altcineva, dar pentru mine nu.
Oamenii din exterior sau implicit parerile lor sunt semnificative pentru tine, vrei sa`mi dai peste nas ca eu am gresit. Poate. Se prea poate sa ai dreptate, dar ce`mi pasa mie de dreptatea ta? Dreptatea mea e mai importanta, pentru ca eu consider just ce fac, cum fac si in ce mod.
Asa ca, explica`le tu. Spune in stanga si`n dreapta despre cat de gresita sunt eu, despre cat de infirma emotional sunt si cat de rece imi e sangele in vene. Cu siguranta, mie nu`mi pasa. Ai atata libertate incat poti face ce vrei cu ea, te poti folosi in fel si chip de funiile alea, sa le tragi in favoarea ta, dar ghici ce? Eu nu sunt papusa in jocul tau, aici eu sunt papusarul, si tu implicit devii coordonat de mine. Nu`i ok? Cauta alti colegi de scena, alt scenariu si alt regizor.
Intotdeauna ai de ales. Ca alegi sa suferi, sa fii fericit, sa treci mai departe sau sa incerci sa faci rau este strict problema ta. Da, sunt perfect de acord cu tine. Te simti mai bine ca primesti cuvintele "Ai dreptate!" fara o mica insemnatate in ele? Nu stiu, dar nu te intreb, pentru ca nu vreau sa stiu. Informatia pe care tu o cauti nu coincide cu a mea.
Eu stiu, intotdeauna stiu. Tu esti cu pasul ametit, pierzandu`ti echilibrul pe o mica piatra in mijlocul raului. Eu am cazut de multe ori, dar singura am iesit din apa desi nu stiu sa inot, pentru a sta cu ambele picioare pe pamant. Nu astepta mana intinsa de la mine, n`o vei primi, dar poti da explicatiile corecte altcuiva care iti va oferi compasiune pentru a te ajuta. Poate te angajeaza si in piesa lui, poate te ia chiar actor principal. Cine stie?
Asa ca treci la fapte. Si spui simpul : "Gata! Du-te! iesi afara!" Intrebarile ce vin din partea lor sunt prea putin interesante pentru mine incat sa dau o jumatate de raspuns daramite sa explic pe intelesul lor ce anume m-a adus in fata lor cu afirmatia asta, ca e stupida ar zice unii. Explicatiile nu le dau eu, nu vreau eu sa fiu Judecata de Apoi, sa cantaresc faptele pe taler, ai facut si bine, dar totusi micul rau e mai greu decat marele bine. Daca te-as simti important as face si asta, dar tu cauti apreciere pentru ce ai facut tu, si o cauti pentru ca in mod principal tu nu esti satisfacut de ce ai facut, ai nevoie sa`ti spuna altii cat esti de bun. Nu, nu esti bun, poate pentru altcineva, dar pentru mine nu.
Oamenii din exterior sau implicit parerile lor sunt semnificative pentru tine, vrei sa`mi dai peste nas ca eu am gresit. Poate. Se prea poate sa ai dreptate, dar ce`mi pasa mie de dreptatea ta? Dreptatea mea e mai importanta, pentru ca eu consider just ce fac, cum fac si in ce mod.
Asa ca, explica`le tu. Spune in stanga si`n dreapta despre cat de gresita sunt eu, despre cat de infirma emotional sunt si cat de rece imi e sangele in vene. Cu siguranta, mie nu`mi pasa. Ai atata libertate incat poti face ce vrei cu ea, te poti folosi in fel si chip de funiile alea, sa le tragi in favoarea ta, dar ghici ce? Eu nu sunt papusa in jocul tau, aici eu sunt papusarul, si tu implicit devii coordonat de mine. Nu`i ok? Cauta alti colegi de scena, alt scenariu si alt regizor.
Intotdeauna ai de ales. Ca alegi sa suferi, sa fii fericit, sa treci mai departe sau sa incerci sa faci rau este strict problema ta. Da, sunt perfect de acord cu tine. Te simti mai bine ca primesti cuvintele "Ai dreptate!" fara o mica insemnatate in ele? Nu stiu, dar nu te intreb, pentru ca nu vreau sa stiu. Informatia pe care tu o cauti nu coincide cu a mea.
Eu stiu, intotdeauna stiu. Tu esti cu pasul ametit, pierzandu`ti echilibrul pe o mica piatra in mijlocul raului. Eu am cazut de multe ori, dar singura am iesit din apa desi nu stiu sa inot, pentru a sta cu ambele picioare pe pamant. Nu astepta mana intinsa de la mine, n`o vei primi, dar poti da explicatiile corecte altcuiva care iti va oferi compasiune pentru a te ajuta. Poate te angajeaza si in piesa lui, poate te ia chiar actor principal. Cine stie?
duminică, 6 mai 2012
Omul cat traieste invata!
Serios? Tare as vrea sa intru intr-o polemica cu filozoful care a nascocit aceasta expresie incantator de galagioasa dar care nu iti spune nimic.
Spune-mi atunci, cum se face ca desi stim, mergem mereu la aceeasi oameni? Ba pentru ajutor, ba pentru intelegere, ba sa iti plangi naibii de mila si atat. Aceeasi oameni ii tin in preajma, desi stiu cu siguranta ca nu m-ar ajuta cand le-o voi cere sau nu, ba as indrazni sa spun ca ar zambi putin pe sub mustati cand imi vad nefericirea si disperarea. Traiesc sentimentul de dezamagire constant si fara sa ma pot lipsi de el, rad de mine, gandindu-ma ca nu sunt cu oamenii potriviti mie. Eu sunt potrivita ca o geanta din care iti iei din cand in cand, ba tigarile, ba un servetel, ba o oglinda, etc. Pai cum facem atunci?
Invatam sau ne invatam minte?
Ma bucur foarte tare in acelasi timp cand plang, pentru ca ajung sa cunosc mai bine prietenii si/sau dusmanii. Dar cum pot fi doua sentimente atat de contradictorii in acelasi moment datorate aceleasi situatii? Un om care m-ar iubi, mi-ar spune mergi si discuta cu psihologul. Ceva nu e in ordine.
Eu mi-am impus intotdeauna sa ma cunosc pe mine, nu sa imi cunosc si sa imi cinstesc aproapele. Si ma cunosc ca sunt talamba, purtandu-ma frumos cu oamenii care se poarta urat si ma port ordinar cu oamenii care imi vor binele.
De exemplu: Cand esti gazda, atentia trebuie sa fie obligatoriu distributiva, dar evit persoanele care, probabil, conteaza mai mult pentru sufletul meu. Cei care ma iubesc cu toata inima primesc cea mai putina atentie. Tanjim dupa aprecierea celor care nu ne plac, dar ce conteaza? De ce este atat de important sa le arati ca esti mai bun decat cred ei? Renunt la iubirea sincera pe care o pot primi si o caut acolo unde nicicand nu am s-o gasesc.
Fiind constient de faptele tale cum le poti face mereu, mereu si mereu la infinit. Aceleasi greseli care te aduc la acelasi rezultat dar cu sufletul din ce in ce mai ravasit.
Omul nu invata. Omul uita. Furia se pierde in timp, iar timpul iti este un catalizator in a ierta.Desi nu trebuie, o faci. Doar pentru a fi lovit din nou.
Nu ma consider un om inteligent. Acum sunt un om pur si simplu dobitoc care insista sa se faca de ras cautand o lauda, care nu m-ar face un om mai bun sau mai minunat.
Cat trebuie sa ierti pentru a nu mai avea putere de a ierta? Exista un numar finit? Sau la nesfarsit va trebui sa traim aceleasi situatii cu aceeasi oameni?
Totusi am invatat sa nu imi fie frica. Orice vine, eu sunt pregatita. Orice crede Dumnezeu ca pot duce, am sa duc de 100 de ori mai mult si nici una din hutupancele astea nu o sa ma doboare.
Spune-mi atunci, cum se face ca desi stim, mergem mereu la aceeasi oameni? Ba pentru ajutor, ba pentru intelegere, ba sa iti plangi naibii de mila si atat. Aceeasi oameni ii tin in preajma, desi stiu cu siguranta ca nu m-ar ajuta cand le-o voi cere sau nu, ba as indrazni sa spun ca ar zambi putin pe sub mustati cand imi vad nefericirea si disperarea. Traiesc sentimentul de dezamagire constant si fara sa ma pot lipsi de el, rad de mine, gandindu-ma ca nu sunt cu oamenii potriviti mie. Eu sunt potrivita ca o geanta din care iti iei din cand in cand, ba tigarile, ba un servetel, ba o oglinda, etc. Pai cum facem atunci?
Invatam sau ne invatam minte?
Ma bucur foarte tare in acelasi timp cand plang, pentru ca ajung sa cunosc mai bine prietenii si/sau dusmanii. Dar cum pot fi doua sentimente atat de contradictorii in acelasi moment datorate aceleasi situatii? Un om care m-ar iubi, mi-ar spune mergi si discuta cu psihologul. Ceva nu e in ordine.
Eu mi-am impus intotdeauna sa ma cunosc pe mine, nu sa imi cunosc si sa imi cinstesc aproapele. Si ma cunosc ca sunt talamba, purtandu-ma frumos cu oamenii care se poarta urat si ma port ordinar cu oamenii care imi vor binele.
De exemplu: Cand esti gazda, atentia trebuie sa fie obligatoriu distributiva, dar evit persoanele care, probabil, conteaza mai mult pentru sufletul meu. Cei care ma iubesc cu toata inima primesc cea mai putina atentie. Tanjim dupa aprecierea celor care nu ne plac, dar ce conteaza? De ce este atat de important sa le arati ca esti mai bun decat cred ei? Renunt la iubirea sincera pe care o pot primi si o caut acolo unde nicicand nu am s-o gasesc.
Fiind constient de faptele tale cum le poti face mereu, mereu si mereu la infinit. Aceleasi greseli care te aduc la acelasi rezultat dar cu sufletul din ce in ce mai ravasit.
Omul nu invata. Omul uita. Furia se pierde in timp, iar timpul iti este un catalizator in a ierta.Desi nu trebuie, o faci. Doar pentru a fi lovit din nou.
Nu ma consider un om inteligent. Acum sunt un om pur si simplu dobitoc care insista sa se faca de ras cautand o lauda, care nu m-ar face un om mai bun sau mai minunat.
Cat trebuie sa ierti pentru a nu mai avea putere de a ierta? Exista un numar finit? Sau la nesfarsit va trebui sa traim aceleasi situatii cu aceeasi oameni?
Totusi am invatat sa nu imi fie frica. Orice vine, eu sunt pregatita. Orice crede Dumnezeu ca pot duce, am sa duc de 100 de ori mai mult si nici una din hutupancele astea nu o sa ma doboare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)