Ce sete ucigatoare te stapaneste acum!Imi bei sufletul cu ajutorul unui pai,cate un pic in fiecare zi.Te bucuri de gustul lui,il analizezi,il savurezi.Peretii paiului ma stiu deja.Ma striga dupa un nume pe care n-am reusit niciodata sa-l inteleg,cu toate ca vocile imi zgarie mereu urechile.Ma simt ca intr-un tunel la capatul caruia se afla sfarsitul.Dar sfarsitul acela imi place.Ma inghite,ma topeste,dar imi place!

Ochii tai preiau usor culoarea ochilor mei,verzi,puternici,senini,la fel si parul,buzele,pielea.Pana si celule mele au devenit ale tale acum.Iar sangele,evident,sangele meu rosu-trandafiriu,iti relaxeaza venele.

Ce a mai ramas din el,din sufletul meu,arata ca in vremea unui razboi.Ai uzat partea sudica,l-ai inmuiat de tot cu lacrimile tale.Il agati cu un carlig,de sarma fericirii si-l uiti acolo.

Ha!Sarma fericirii,zic? Nu mai arata demult asa.Doar titlul ii da un strop de culoare.In rest,e cu totul altceva fata de ce a fost candva.

Stii ca, dupa ce imi inghiti sufletul,el incearca sa gaseasca drumul catre sufletul tau.Dar acolo, surpriza! Codul de bare nu functioneaza iar accesul este interzis.

Nu stiu cum,dar am devenit ca plastelina.Sunt totusi, un pic mai speciala.O plastelina ce functioneaza doar in mainile tale.De fapt,e destul de riscant.Esti mai periculos decat orice criminal,pentru ca nimeni,niciodata, nu ma va putea ucide in felul in care o faci tu.

Cateodata imi lipseste ceva si mi se face foame.Dar e o foame care-mi mananca farama aia de suflet care mi-a mai ramas,nu stomacul.Imi lipseste ceva,iar imediat ce reusesc sa inteleg ce este acel ceva,imi dau seama ca nu-l vreau si il resping din ce in ce mai agresiv.

Intr-o scurta revizuire a trailor mele,imi dau seama ca sunt dependenta!Dependenta de ceea ce ma ucide.Am nevoie de un spital,o camera speciala,in care sa-mi tratez dependenta.

Pana atunci,insa, sunt aici!

Gand ambiguu...

Bine, sa incep. Normal, subiectul care mi`a pus stapanire pe idei este cam ambiguu: problemele in cautarea unui suflet pereche. Pare banal, stiu, dar stai si privesti la propria ta viata si vezi cum ceea ce vorbesc se regaseste in momentele din viata ta. Azi stateam si vorbeam cu cineva…around the world. Cum totul o ia razna. E si vremea ciudata si in concordanta cu multe dintre gandurile noastre, stam si ne gandim ce nu merge bine, de ce nu suntem multumiti, si nemultumirea si regretul ni le ascundem sub masti de siguranta si normalitate, fara remuscari. Ambiguu intr`adevar. Vorbeam despre viata din jurul nostru, in prezent, cazuri complicate…dar care, generalizare, ne dau situatia multora dintre noi.

E trist sa privesti cum un baiat care se schimba complet in bine prin faptul ca iubeste pentru prima oara, se lasa purtat de dorinta de a face dragoste cu prietena lui care inca vrea sa mai copilareasca. Relatia e lunga, dar ceva nu merge bine: lipsa de sex. Si aici intra mai multe posibilitati: el asteapta cu greu inca o perioada lunga de timp, abtinandu`se sa insele (sau sa nu insele), sau se desparte cu regret. Dar chiar daca se despart, se impaca; apar apoi certuri din ce in ce mai grele, care tulbura toata frumusetea sentimentului de iubire. Iar despartiri, impacari…si dureros e ca te chinui sa rezlovi ceva…doare ca te desparti, ramanand in urma doar un mesaj de dragoste, de adio poate: “te voi iubi mereu”…care chinuie si mai mult. Si chiar daca impacarea vine iar, ca o mangaiere, maine ce va fi? Fata – presata de atatea: de dragostea pentru celalalt, de principiu, de teama, de regret, de ganduri…El – nevoit sa indure asteptarea, frica sa nu devina ce a fost candva, sa nu se schimbe in rau. Si totul se repeta.

“Pacat” e singurul cuvant care imi vine in minte cand ma uit in jur si nu numai. Nu pot sa zic ca vorbesc aiurea, ca nu am simtit si eu asa ceva…vorbesc probabil si din perspectiva vietii mele, normal. Dar nimeni nu asculta sfaturi, cat timp iubeste, probabil asa suntem construiti: sa ne chinuim fara sens. Problemele care par niste banalitati, niste “flecareli” as putea spune, sunt de fapt, cele care ne fac nefericiti si rai: neincrederea, sexul, neintelegerea, lipsa de comunicare, frica mai ales. Mai intalnesc persoane dragi care cauta asa intens in jur frumosul, fara sa arate asta, incat il dau la o parte fara sa vrea…si se afunda in partea opusa. M`am convins ca nu e bine sa`ti indrepti visele si dorintele cele mai pure si frumoase spre cei care nu`s in stare sa simta, realistic vorbind. Sau spre cei care stii ca mai mult de suprafata nu trec, spre suflet.

E bine ca atunci cand nu te astepti, apare un suflet ca un copacel care creste langa tine, se impleteste in jurul tau, daca il lasi…cu frunze mari si proaspete si verzi…asta e frumos. Numai sa fii constient…si inconstient. Dar asta mai rar…sa dansezi in iarba prin ploi varatice, cu fluturi in par si umbre de copaci…visand impreuna. Totul sta in cuvantul acesta. Totul e sa dai totul pentru celalalt, fara frica. Totul sta in evadarea din rautate si egoism.

Tot ce am scris pana acum e ceea ce vad in jur, realitatea in care ne invartim haotic cautand sufletul pereche. Cel mai greu e sa stii sa il pastrezi, cand il ai in maini. Pacat. Si ne intrebam: “fericirea pare sa fie acum singuratate…si singuratatea imi omoara lumea…cum ai putut…?? …de fapt te gandesti numai la tine…”