Pe culoarul vietii am zarit mii de usi. Pe ele erau scrijelite toate trairile, nevoile, si dorintele umanitatii. Am inceput sa bat la ele cu entuziasm, in speranta de a-mi infrupta fiinta. Unele usi nu s-au deschis niciodata, alte usi s-au deschis cateva clipe iar apoi s-au trantit fulgerator. Unele usi erau larg deschise, asteptau doar sa le trec pragul si sa le fur comorile. Am cunoscut fiinte ce umblau din usa-n usa, la fel ca mine, cautand. Cu unele dintre ele am pasit prin aceleasi camere, altele au ramas incuiate in camere ce nu s-au mai deschis niciodata. Ca sa patrund dincolo de unele usi, a trebuit sa renunt la comorile luate din camerele anterioare. Cele mai periculoase usi erau cele nedeschise de nimeni, le puteam deschide si intra in incapere, dar puteam ramane captiva. Am incercat multe usi. Dincolo de ele am gasit chei, ce le deschideau pe altele. Cu cat deschideam mai multe, cu atat entuziasmul descoperirii se ofilea. Aceleasi comori ce dupa o vreme se vestejeau, lasandu-mi in maini doar cenusa.

Obosita de cautari, am pasit printr-o usa dincolo de care era o camera goala – o camera din care nu mai puteam lua nimic, niste pereti ce parca nu mai asteptau pe nimeni. Am pasit inauntru, contempland indelung nimicul din jur si am realizat ca nu era important pentru suflet ce comori se aflau in camere. Nu erau importante nici cheile gasite, ce-mi ofereau zeci de prilejuri de a descoperi alte comori. Mai tarziu am observat fereastra, ce astepta in tacere…sa o deschid.