vineri, 27 ianuarie 2012

Eu ,abselta si pierduta

Sunt momente cand nu pot fi calmata. Pentru ca refuz sa imi administrez calmul din interior, iar din exterior e imposbil sa-mi vina, data fiind situatia de la care s-a plecat.

Lumea se strange gata sa se prabuseasca pe mine, dar in acelasi timp se indeparteaza de mine in infinit. Sau poate peretii trupului stau sa colapseze peste suflet, iar acesta se micsoreaza pana la infinit pentru a se proteja prin disparitie. Adesea ma intreb daca eu-ul acela mic si plapand, dar totusi atat de rezistent la intemperii nu e pe punctul de a ceda. Ma intreb daca nu ii e cumva frig, daca nu a obosit sa astepte in ploaie venirea acelui suflet care sa-l stranga la piept, sa-l ia in brate si sa-l incalzeasca. In aceste momente caldura atat de necesara lui e atat de usor de administrat, insa atat de greu de procurat. Fiindca el se raceste cand vede antagonismul dintre idealurile, dorintele si aspiratiile sale, si evenimentele exterioare.



Si parca totul se raceste, parca iar greseste, parca iar a gresit crezand ca e bine asa cum face, cand el nu a stiut niciodata ce e binele si raul ci doar suferinta si placerea, doar lucruri dincolo de bine si de rau. Iar doare! Iar nu pot opri gandurile, si iar am avut o oscilatie! De la maxim ( fericire debordanta) pana la minim (singuratate si suferinta). Si acum iar ma simt singura, asteptand acele brate sa ma incalzeasca, acele buze sa ma arda si acel trup sa pluteasca langa al meu! Am nevoie de suflete cu ale caror maini sa-mi impart destinul. Am nevoie de copilul din tine, de zambetul tau de baietelul inocent dar ranit......

Inca astept ce am asteptat mereu! Si in aceste momente imi dau seama ca nimeni nu intelege nimic din lumea asta, nimeni nu o vede cum e cu adevarat, caci nimeni nu intelege ...nu.. Starea mea depresiva are scurte pauze de un optimism care ma surprinde pana si pe mine. E bine ca inca ma mai pot surprinde, si schitez necontrolata un zambet de fiecare data cand imi surprind izbucnirea de optimism, plina de o naivitate copilareasca, de care nu ma mai credeam de mult a da dovada.