De la trecut,la viitor.

Vreau sa vorbesc despre viata, despre ce reprezinta si despre ceea ce este ea defapt. Dar cu ce sa incep, cum sa o definesc? Singurul lucru care-l stiu cu siguranta e ca se scurge. Se scurge in neant…spre moarte. Daca te intreb: “Ti-e frica de viitor?” imi vei raspunde mirat ca “nu”, dar daca o sa te intreb “Ti-e frica de moarte”…privirea ta o sa ramana blocata,iar vocea ta tremuranda va sopti..:”Da”. De ce? ma intreb deseori, de ce oamenilor le este teama de moarte, de ce nu constientizeaza ca este unica certitudine a viitorului nostru? Omul…o fiinta atat de lasa…de neinteles.. Ce pacat ca si eu sunt om…ce pacat ca nu am avut nimic de spus atunci cand m-am nascut om. Viata este doar momentul in care lumina a fost pentru prima data absorbita de trupul si privirea noasra, este doar acel moment suprem in care inghitim pentru intaia oara aer. Din momentul acela toti avem un viitor: moartea, fie ca vrem sau nu, fie ca ne temem sau nu. Cu timpul mai dobandim ceva la fel de cert ca viitorul: trecutul. Din pacate chiar daca el,odata cu viata, se scurge si ramane in urma nostra, multi il neaga, multi isi neaga trecutul…le este tema sa recunosca faptul ca, intr-un moment erau altfel. Fara trecut nu existi, deoarece el tine incuiate cu cheia cerului cele mai dulci fructe ale vietii: Amintirile. Chiar daca in ele sunt inglobate in iubiri apuse, rani neinchise, suferinte amare, chiar daca regretam secvente ale acestora, chiar daca ne incendiem sufletul cu lacrimi cand ne intoarcem in camera amintirilor, nu avem cum si nici de ce sa le Negam. Sunt in urma noastra dar vor face vesnic parte din prezentul si viitorul nostru..