Un mare nimic!

Nimeni pe strazi intr-o lume in care nimeni nu mai priveste pe nimeni. O lume inghetata intr-un mare nimic in care timpul nu mai stie sa ingroape uitarea. Eu, un nimic in plus, ma revars peste strazi, caut felinare din care sa lumineze amintirile. Am uitat ca trecutul nu vorbeste niciodata prin lumina. Existenta e praf in ochi, dar ea nu stie ca eu, demult nu mai vad prin ochi.

Nimeni mi-a spus ca undeva asteapta fericirea, sa-mi dea o imbratisare straina si sa-mi sopteasca cea mai adanca tacere din lume. Nu, nu am sa plang. Lacrimile mele nu-s pentru taceri. Lacrimile mele sunt pentru cuvinte, pentru cateva nimicuri si pentru cativa nimeni.

Acelasi nimeni mi-a spus ca undeva asteapta umbra vietii mele sa-mi dea o palma peste suflet, si prin aceasta lovitura sa-mi scuture lacrimile neplanse. Nu, nu am sa rad. Zambetele mele inca nu au invatat cum e cu lumea inghetata.

Am inceput sa cred in nimic si in punctul lui de suspensie. Undeva sus, mi-e scris ceva. Cateva cuvinte simple pe care nu le-am citit. Undeva jos, e tacere si cateva lacrimi pe care nu le-am dorit. Undeva la mijloc…e sufletul meu!