Uneori, imi este atat de dor de tine, de ceva ce nu am trait. M-au derutat locurile care nu te mai au inauntrul lor, umbrele pe pamantul gol, care oricum nu avea decat resturile vietii, dar te stiam acolo. Am avut senzatia ca privesc un mormant gol, o cruce cu un mesaj sec, doar cifre ( 8 septembrie 1928– 8 martie 2010)… erai acolo, stiu ca mai esti, dar nu am putut sa te gasesc, nu am fost in stare sa te mai gasesc, sa mai cred ca esti acolo…
Uneori doar imi ridic privirea spre cer si stiu ca de acolo nu ai cum sa pleci, ca vei fi mereu in nori, in stele, in pasari. Intotdeauna am crezut ca te gasesc in porumbei… E un gol in mine pe care nu a putut nimeni sa il umple. E o prapastie in sangele meu pe care nu poate nimeni s-o acopere. E o imbratisare pe care nimeni nu a putut sa mi-o ofere, e o lacrima pe care nu a sters-o cineva vreodata. Esti tu, pe care nu te-am mai gasit vreodata...si nici nu te voi mai gasi.
